CJ Bihor a lansat aplicaţia mobilă pentru transportul public judeţean, cu 42 de operatori licenţiaţi

Conducerea Consiliului Judeţean Bihor a lansat aplicaţia mobilă BusBihor a programului judeţean de transport public, în care sunt incluşi, în premieră naţională, nu mai puţin de 42 de operatori licenţiaţi de transport, cu 257 de mijloace de transport.

Vreau să vă anunţ că s-a reuşit anul trecut, 100%, să se monteze pe fiecare mijloc de transport care efectuează curse regulate în judeţul Bihor aparate GPS. Doar cu două firme micuţe nu ne-am descurcat, care ulterior s-au retras, fiindu-le retrase licenţele de transport. Dar am reuşit să se facă primii paşi pentru a ieşi din zona gri a transportului în comun“, a declarat, în conferinţă de presă, preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor.

Acesta a prezentat aplicaţia BusBihor împreună cu şeful Biroului Drumuri Naţionale şi Europene în cadrul Serviciului Rutier, Sorin Indrieş, şi Vlad Gaje, şef serviciu la Autoritatea Judeţeană de Transport.

Programul prezintă toate informaţiile posibile, în timp real, privind mobilitatea microbuzelor sau autobuzelor, orice rută, numărul de înmatriculare al autobuzului, poziţia lui pe teren, între staţii, când şi cu ce întârziere ajunge într-o anumită staţie etc. Călătorii vor putea, anonim, să aprecieze o cursă, prestaţia şoferului, curăţenia în mijlocul de transport etc, dar şi să semnaleze aspecte mai puţin plăcute, reclamaţii şi sugestii.

“Partea care i-a speriat cel mai tare pe transportatori – ceea ce e de înţeles, pentru că este o activitate de pionierat acest sistem care reuneşte 42 de operatori de transport, este o premieră în România, comparativ cu alte aplicaţii făcute pentru unul sau maxim doi operatori – este trecerea de la dispecerizarea pe hârtie la cea electronică a mijloacelor de transport. Inerţia este foarte mare şi frica de nou. Aplicaţia are în spate un sistem de monitorizare necesar atât Consiliului Judeţean, cât şi operatorilor în gestionarea propriilor lor flote”, a declarat Vlad Gaje.

Preşedintele CJ Bihor a mai afirmat că “următoarea etapă prevede ca nodurile importante din judeţ să aibă toate staţii de aşteptare, autogări, cu afişare concretă”.

Consiliul Judeţean a finanţat acest program cu o sumă de 252.000 de lei, din care 200.000 de lei s-au folosit pentru închirierea, pe doi ani, a 290 de aparate GPS pentru a fi montate pe vehicule, fiind amplasate 257 de GPS-uri, iar 52.000 de lei au revenit pentru aplicaţia mobilă, care va rămâne în proprietatea judeţului.

Potrivit lui Pasztor Sandor, zilnic sunt implicaţi între 25.000 – 30.000 de călători în judeţ, aceştia având la dispoziţie această aplicaţie mobilă, de dimensiuni mici (7 Mb) ce se poate descărca pe un telefon inteligent.

În sistem nu intră cursele speciale, care nu sunt reglementate, ale agenţiilor de turism etc. Deocamdată, nici cursele interjudeţene, dar sunt deja două firme care şi-au manifestat interesul.

Reprezentantul Poliţiei Rutiere, Sorin Indrieş, a apreciat aplicaţia ca fiind binevenită întrucât vor putea fi monitorizaţi şi transportatorii licenţiaţi şi vor fi intensificate acţiunile pentru diminuarea “pirateriei”, a transportului ilegal de persoane (conform legii 38/2003).

În cursul anului 2017, au fost indisponibilizate 17 autoturisme care efectuau transport ilegal de persoane şi au fost aplicate 508 sancţiuni, cu 200 mai multe decât în 2016.

Pentru informarea publicului călător, au fost tipărite 500 de afişe care vor distribuite către firmele de transport şi către primăriile din judeţ. AGERPRES