Cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept a reunit peste 100 de participanţi

urbanconcept2010_1.jpgAgenţia OSC a organizat în perioada 12-14 martie cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept – dezvoltare urbană modernă în România. Evenimentul a avut loc la Hotel Mara, din Sinaia.

Programul Urban Concept, iniţiat în anul 2005, creează o platformă interactivă de comunicare între specialiştii implicaţi în dezvoltarea urbană din ţară. Ediţia din 12-14 martie 2010 a Conferinţei a reunit peste 100 de participanţi: arhitecţi şefi, reprezentanţi ai firmelor de proiectare şi birourilor de arhitectură, ai asociaţiilor profesionale în domeniu, companii din domeniu.

Evenimentul este organizat cu suportul Asociaţiei Arhitecţilor Şefi de Judeţe din România. Agenda evenimentului a cuprins următoarele teme:

Tematică Generală: Spaţiul rural în România

– “Raportul rural / urban. Evoluţie spaţială” – Lect.dr.arh. Mircea GRIGOROVSCHI, Facultatea de Arhitectură Iaşi, Coordonator birou teritorial RUR Nord-Est;

-„Implicarea specialiştilor din urbanism şi amenajarea teritoriului în dezvoltarea zonelor urbane şi rurale”- Arh. Liliana Elza PETRIŞOR, Director Executiv, Registrul Urbaniştilor din România;

– “Frumosul trecut al satului românesc de odinioară, ce lin dar sigur dispare odata cu lipsa conceptului de dezvoltare strategigă a spaţiului rural în România din instrumentele admistraţiilor locale – planurile de urbanizare rurală” – Arh. Pavel POPESCU, Preşedinte OAR Oltenia;

– “Arhitectura ecologică: concepte şi principii”- Alexandru-Ionuţ PETRIŞOR, Lector univ. dr. ecol.-urb. Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti;

– Kultur.BAN – Centrul istoric craiovean -Arh. Mariana TRIF;

– “Periferiile marilor oraşe – între eşec şi potenţialitate”- Angelica STAN, Lect.dr.arh. U.A.U.I.M.- Bucureşti;

– “Spaţiul rural – studiu de caz Delta Dunării şi zona adiacentă”- Mirela DIDA, Arh. Şef al Judeţului Tulcea, Preşedinte al Asociaţiei Arhitecţilor Şefi de Judeţe din România;

– “Expansiunea fondului construit în detrimentul ambientului şi spaţiilor verzi – Studiu de caz” – Arh. Ileana Doina OPRESCU, Arh. Şef al Judetului Argeş;

– “Anveloparea clădirilor”- Tiberiu ANDRIOAIEI, Director General DEKO Professional;

– “Gândim spre viitor, acţionăm sustenabil.”- Ştefan SIMION, Senior Consultant, ALUKONIGSTAHL;

– “Problematica satelor săseşti din Transilvania. Analiza comparativă: Mesendorf şi Viscri, două sate vecine din jud. Braşov.”” – Arh. Silvia DEMETER-LOWE, reprezentant OAR la Consiliul European al Arhitecţilor – Grupul de Lucru Mediul şi Arhitectura Durabilă.

În cadrul conferinţei s-a acordat Diploma Urban Concept:

– Doamnei Arh. Anca GINAVAR pentru directivarea şi coordonarea activităţii de urbanism şi amenajarea teritoriului;

– Doamnei Arh. Mirela DIDA pentru coordonarea strategiilor şi documentatiilor de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din Delta Dunării;

– Doamnei Arh. Angelica STAN pentru contribuţia la studiul evoluţiei urbane în zonele periferice;

– Domnului Arh. Mircea DIACONESCU pentru activitatea în domeniul evoluţiei urbane a marilor oraşe – Craiova;

– RUR birou Teritorial Nord Est pentru promovarea profesiei de Urbanist;

– Doamnei Arh. Doina OPRESCU pentru întreaga activitate în domeniul dezvoltării spaţiale;

– Domnului Arh. Dan VIŞAN pentru promovarea concursurilor de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

Evenimentul a avut loc cu sprijinul Partenerilor: Oasis, Deko, DAS, Bosch,
ALUKONIGSTAHL,
Epson,
Lafarge,
Dexion Hi-Lo,
Rud Florian Rieger
ZIEGLER ROMANIA,
TOPING COMPANY,
şi BLOM ROMANIA.