Butoane de panica in toate unitatile scolare din sectorul 1

chiliman_andrei_.jpgPrimaria Sectorului 1, prima autoritate locala bucuresteana care a introdus astfel de masuri pentru siguranta elevilor, anunta ca a finalizat montarea butoanelor de panica in toate unitatile de invatamant aflate in administrarea sa.

Echipamentul de alarmare este montat in fiecare unitate de invatamant, intr-un loc usor accesibil personalului de paza. Butoanele de panica sunt conectate la dispeceratul Politiei Comunitare, timpul de raspuns al echipelor de interventie fiind de maximum 7 minute de la actionarea butonului de panica.

”In contextul actual, cand constatam o crestere a nivelul infractionalitatii la nivel national, autoritatile responsabile trebuie sa raspunda cu masuri concrete de prevenire a oricarui tip de agresiune la adresa cetateanului. In Sectorul 1 avem douasprezece sectii de cartier ale Politiei Comunitare, avem patrulele canine, sisteme de monitorizare video in scoli si in zonele aglomerate, colaboram cu Jandarmeria si Politia Nationala pentru misiuni de ordine publica”, a declarat primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

In opinia acestuia, masurile sunt firesti, ”deoarece prin cresterea calitatii vietii in comunitatea noastra intelegem si asigurarea linistii si sigurantei locuitorilor sectorului”. ”Masurile de siguranta luate in scolile unde invata copiii nostri, pe strazi, unde circula locuitorii sectorului si in cartierele in care locuiesc cetatenii acestei zone administrative sunt preocupari permanente ale administratiei noastre”, a mai spus Chiliman.