Avocatul Poporului recomandă DGASPC Neamţ să ia măsuri pentru protecţia copiilor folosiţi la cerşit

Avocatul Poporului a recomandat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ şi Primăriei comunei Girov să ia măsuri pentru protecţia copiilor folosiţi în activităţi de cerşetorie la nivelul judeţului Neamţ, precum şi monitorizarea unei familii ai cărei copii erau duşi la cerşit.

Avocatul Poporului Recomandă, între altele, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ luarea măsurilor legale care se impun pentru asigurarea protecţiei drepturilor copiilor folosiţi în activităţi de cerşetorie la nivelul judeţului Neamţ. De asemenea, se recomandă Primăriei Comunei Girov, judeţul Neamţ, luarea cu celeritate a măsurilor legale, în vederea identificării precoce a situaţiilor de risc în care se pot afla copiii din comunitate, ca şi continuarea monitorizării unei familii din comună (cea din care fac parte copiii identificaţi la cerşit în oraşul Piatra Neamţ) şi informarea Avocatului Poporului cu privire la implementarea planului de servicii adoptat“, a anunţat luni, Avocatul Poporului, într-un comunicat de presă, remis AGERPRES.

Recomandările Avocatului Poporului sunt au fost formulate în urma sesizării din oficiu şi a demersurilor efectuate de către instituţie, în urma apariţiei în presa locală, în 2 septembrie 2017, a articolului intitulat “Copii închiriaţi pentru cerşetorie. Se întâmplă în Piatra Neamţ”, în care se relata despre activitatea de cerşetorie în care sunt folosiţi copii, fapt devenit fenomen în municipiul Piatra Neamţ.

“Conform celor relatate în articolul de presă, în comunităţile foarte sărace sau cu familii dezorganizate, copiii foarte mici sunt împrumutaţi de către părinţii biologici altor adulţi pentru a impresiona şi obţine mila oamenilor. În articol a fost prezentat exemplul unui cetăţean, în vârstă de 54 de ani şi care conform documentelor, avea domiciliul în comuna Girov. Acesta ar fi umblat însoţit întotdeauna de copii, pe care îi schimba periodic. La momentul redactării articolului de presă, acesta era însoţit de o fetiţă în vârstă de câţiva ani pe care o ţinea într-un cărucior, nemâncată şi murdară. Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi a întreprins demersuri la D.G.A.S.P.C. Neamţ, la Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Piatra Neamţ, la Poliţia Locală a Municipiului Piatra Neamţ şi la Primăria comunei Girov, judeţul Neamţ. Autorităţile sesizate au comunicat, între altele, că inspectorii serviciului protecţia copilului al Municipiului Piatra Neamţ au întocmit şi înaintat către D.G.A.S.P.C. Neamţ, încă din anul 2014, documentaţii cu propunerea de instituire a unor măsuri de protecţie specială-plasament în regim de urgenţă, pentru minorii familiei identificată ca ocupându-se cu cerşetoria. Dar membrii familiei s-ar fi mutat, ulterior, în Comuna Girov şi nu ar mai fi fost identificaţi, după 19 septembrie 2014, ca practicând cerşetoria”, se arată în comunicatul instituţiei Avocatul Poporului.

Potrivit aceleiaşi surse, DGASPC Neamţ a comunicat faptul că, uneori, membrii familiei de uniune consensuală au fost văzuţi apelând la mila publicului pe raza administrativ-teritorială a municipiului Piatra Neamţ, fiind însoţiţi uneori de cei trei copii ai lor, din cauză că resursele materiale şi financiare ale acestora sunt insuficiente pentru a le asigura un nivel de viaţă decent.

“În acelaşi răspuns al DGASPC Neamţ s-a specificat faptul că, pe perioada evaluării, s-a putut observa faptul că între mamă şi cei trei copii sunt structurate relaţii de afectivitate şi ataşament reciproc şi nu s-au identificat urme/marcatori de abuz sau neglijare gravă, care să necesite scoaterea copiilor din familie. În răspunsul dat către Avocatul Poporului de către instituţia publică sus-menţionată, s-a afirmat că Serviciul Public de Asistenţă Socială din Primăria Girov nu a sesizat cazul acestei familii către D.G.A.S.P.C Neamţ şi nici nu a înaintat documentaţia necesară, în vederea instituirii unor măsuri de protecţie specială pentru cei trei copii, “motivat de faptul că nu sunt cunoscuţi în comunitate ca fiind o familie aflată în situaţie de risc”. La rândul ei, Poliţia Locală Piatra Neamţ a comunicat că pe parcursul anului 2017, mama a fost depistată de două ori la cerşit pe raza municipiului Piatra Neamţ, însoţită de copiii săi minori, fiind sancţionată contravenţional şi informându-se în scris Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei comunei Girov, în vederea dispunerii măsurilor de protecţie socială care se impun”, mai precizează Avocatul Poporului.

În aceste condiţii, Biroul Teritorial Bacău al Avocatului Poporului a solicitat Primăriei comunei Girov, judeţul Neamţ, să comunice care sunt măsurile dispuse pentru sprijinirea familiei aflate în situaţie de risc, respectiv, dacă se impune luarea unor măsuri de protecţie specială în condiţiile legii.

Totodată, au fost solicitate şi documente, respectiv, ultima anchetă socială şi planul de servicii adoptat în cauză, iar Primăria comunei Girov a comunicat că minorii în cauză vor fi monitorizaţi permanent şi li se vor acorda prestaţiile cuvenite, în conformitate cu prevederile legale.

“Din adresele transmise de autorităţile sesizate rezultă, în mod evident, că din anul 2014 şi până în prezent, pentru familia de uniune consensuală nu a fost dispusă nicio măsură de protecţie specială, cu toate că situaţia de fapt o impunea. Aşa cum rezultă din adresa comunicată, în 2017, de Serviciul de Asistenţă Socială Piatra Neamţ, la data de 5 septembrie 2014, au fost transmise către D.G.A.S.P.C. Neamţ, documentaţii cu propunerea de instituire a unor măsuri de protecţie specială-plasament în regim de urgenţă, pentru minori. Cu toate acestea, D.G.A.S.P.C. Neamţ nu a dispus luarea măsurilor legale privind instituirea plasamentului în regim de urgenţă, ulterior familia schimbându-şi reşedinţa în comuna Girov, judeţul Neamţ. Primăria comunei Girov nu a făcut dovada că, anterior demersului întreprins de Biroul Teritorial Bacău al Avocatului Poporului, ar fi monitorizat această familie, din ancheta socială şi planul de servicii rezultând că serviciile şi prestaţiile ce ar fi trebuit acordate conform legii, vor fi asigurate doar începând cu luna decembrie 2017, fiind vorba despre acordarea stimulentului educaţional, a alocaţiei pentru susţinerea familiei, precum şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei”, mai precizează comunicatul de presă.

Avocatul Poporului a mai menţionat că, din adresele primite rezultă că Primăria Girov nu a sesizat cazul acestei familii către D.G.A.S.P.C Neamţ şi nici nu a înaintat documentaţia pentru instituirea unor măsuri de protecţie specială pentru cei trei copii. Primăria a motivat faptul că membrii acestei familii nu sunt cunoscuţi în comunitate ca fiind o familie aflată în situaţie de risc “deşi din evaluarea de caz realizată, rezultă contrariul, respectiv faptul că familia locuieşte într-un imobil situat în comunitatea de romi din satul Girov, compusă dintr-o singură încăpere, modest mobilată cu bunuri de folosinţă îndelungată şi care nu acoperă în totalitate nevoile de preparare a hranei, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi”.

“Având în vedere cele comunicate de autorităţile sesizate, Avocatul Poporului apreciază că, în cauză, autorităţile responsabile nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin, în conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind promovarea şi protecţia drepturilor copilului”, se mai arată în comunicatul instituţiei Avocatul Poporului. AGERPRES