Autorităţile locale vor primi peste 115 milioane de lei pentru asigurarea căldurii

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Autorităţile locale vor primi peste 115 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru asigurarea alimentării populaţiei cu energie termică, se arată într-un comunicat al Executivului. Potrivit sursei citate, pentru 13 localităţi din 12 judeţe se vor suplimenta sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2017, potrivit unei hotărâri adoptate de guvern în şedinţa de miercuri.

Suma de 115,689 milioane lei se alocă către bugetele localităţilor: Arad, judeţul Arad (5 milioane lei); Bacău, judeţul Bacău (15 milioane lei), Buzău, judeţul Buzău (15 milioane lei), Oradea, judeţul Bihor (4 milioane lei), Constanţa, judeţul Constanţa (15 milioane lei), Galaţi, judeţul Galaţi (15 milioane lei), Giurgiu, judeţul Giurgiu (4,5 milioane lei), Motru, judeţul Gorj (9,389 milioane lei), Brad, judeţul Hunedoara (5,3 milioane lei), Drobeta-Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi (15 milioane lei), Suceava, judeţul Suceava (4 milioane lei), Vatra Dornei, judeţul Suceava (3,5 milioane lei), Tulcea, judeţul Tulcea (5 milioane lei).

Actul normativ a fost adoptat la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca urmare a solicitărilor făcute de către unităţile administrativ-teritoriale care au constatat, la pregătirea activităţilor specifice sezonului rece, că nu au capacitatea financiară pentru a susţine cheltuielile legate de asigurarea agentului termic populaţiei“, se mai arată în comunicat. AGERPRES