Au început manifestările dedicate Zilei Imnului Naţional al României la Râmnicu Vâlcea

radulescu_romeo1.jpgSărbătoarea Zilei Imnului Naţional a debutat joi la Râmnicu Vâlcea, timp de patru zile locuitorii municipiului, dar şi cei aflaţi în vacanţă în judeţul Vâlcea sunt invitaţi de autorităţile locale să ia parte la această manifestare.

“Este cel mai important eveniment al anului la Râmnicu Vâlcea. Este un complex de manifestări de toate tipurile combinând simpozioane, procesiuni, spectacole de teatru, de film, divertisment, concerte de muzică pop, dance, rock, folk, competiţii sportive, nopţi albe de distracţie, expoziţii, lansări de carte. Începând de azi (joi – n.r.) şi până duminică îi aşteptăm pe vâlceni şi pe toţi cei care se află în vacanţă aici în judeţ sau în tranzit să ia parte la un regal al festivalurilor. Mă refer în special la turiştii aflaţi în staţiunile balneo sau la munte”, a declarat joi primarul Romeo Rădulescu.

Pe parcursul celor patru zile de sărbătoare vor avea loc, la Râmnicu Vâlcea, Festivalul Naţional de Teatru “Vino la Vâlcea”, expoziţii de fotografie, de documente vechi “Anul 1848 şi simbolurile naţionale”, procesiuni religioase şi procesiunea “paşoptiştilor”, vernisaje de expoziţii de carte veche, artă plastică, concurs de fotografie, spectacole de modă, Festivalul de Film de Comedie, Târgul meşterilor populari, cupe sportive de înot, street-ball, fotbal, navomodelism, Noptea albă a muzeelor, filmului şi teatrului (sâmbătă spre duminică).
Nu vor lipsi concertele de pop-rock – Iris, Holograf sau Elton John – Tribut, un recital susţinut de Dragoş Moştenescu, concerte de muzică clasică – Filarmonica de stat “Ion Dumitrescu şi tenorul Costel Busuioc”, de chitară spaniolă etc.

Toate aceste manifestări se vor desfăşura cu precădere în zona centrală a Râmnicului, în parcurile Zăvoi, Mircea cel Bătrân şi Antonio Copetti. În acest scop, vor fi amplasate mai multe scene şi ecrane unde vor fi proiectate filmele din cadrul Festivalul de Film de Comedie. Manifestarea este prilejuită cu ocazia sărbătoririi Zilei Imnului Naţional, parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea fiind locul unde, pe 29 iulie 1848, s-a cântat pentru prima dată “Deşteaptă-te, române”, sub bagheta compozitorului Anton Pann. AGERPRES