Au fost desemnaţi câştigătorii concursului ”Romanul, curat și verde”

Primăria municipiului Roman a derulat, în perioada 12 martie – 27 aprilie, cea de-a IX-a ediție a concursului de curățenie ”Romanul, curat și verde”, competiție inițiată în anul 2010, cu scopul de a aprecia mediul înconjurător şi de a implica un număr cât mai mare de romaşcani în acţiuni de întreţinere şi amenajare a spaţiilor din proximitatea locuinţei sau a locului de muncă. La ediția din acest an, s-au înscris 44 de participanți, care au fost răsplătiți miercuri, 16 mai, cu prilejul Zilelor municipiului Roman, pentru implicare și spiritul civic arătat față de întreaga comunitate.

În urma deliberării s-a decis atribuirea premiilor pentru următoarele categorii de participanţi: instituţii de învăţământ, persoane juridice, ONG, persoane fizice și asociații de proprietari.

La prima categorie s-au înscris 8 instituţii de învăţământ, care au primit următoarele premii: diplome de participare – Școala Gimnazială ”Costache Negri”, Liceul Tehnologic ”Vasile Sav”, Școala Gimnazială ”Calistrat Hogaș”, Colegiul Tehnic ”Petru Poni”; mențiune – Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”; locul III – Liceul Teologic Romano-Catolic ”Sf. Francisc de Assisi”; locul II – Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” și locul I – Colegiul Tehnic ”Petru Poni”.

La categoria a doua s-au înscris două entităţi juridice, acordându-se premiul al II-lea pentru Restaurantul Medieval și premiul I pentru Clubul Copiilor Roman.

La categoria a treia s-au înscris două ONG-uri, Asociația Mușatinii Roman primit premiul II, în timp ce locul I a revenit Asociației Kult Generation.

La categoria a patra s-au înscris două persoane fizice, Elena Lăcrămioara Anton obținând locul al II-lea, iar primul loc i-a revenit lui Constantin Fănică Andrici.

La ultima categorie s-au înscris 30 de asociaţii de proprietari, cele mai mari punctaje fiind obținute de: Asociația nr. 12 – mențiune, Asociația 39A Smirodava – locul III, Asociația nr. 44 – locul II și Asociația nr. 13 – locul I.