ASSI este noul IGCTI

Guvernul Romaniei a adoptat Ordonanta de Urgenta care reglementeaza organizarea si functionarea Agentiei pentru Serviciile Societatii Informationale (ASSI) care va indeplini acelasi rol ca fostul IGCTI, desfiintat in luna aprilie a acestui an.
Astfel, agentia, institutie subordonata Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, va implementa si operarea la nivel national sistemele informatice ce furnizeaza servicii destinate guvernarii electronice. ASSI va dezvolta si opera Sistemul e-guvernare, Sistemul electronic de achizitii publice si Sistemul informatic pentru atribuirea electronica a autorizatiilor de transport international rutier de marfa si pentru atribuirea electronica a traseelor nationale din programele de transport prin serviciile regulate judetene, interjudetene limitrofe si interjudetene.

ASSI va fi condusa de un presedinte ajutat de doi vicepresedinti, numiti si revocati prin ordin al ministrului comunicatiilor si tehnologiei informatiei. Numirea in functie atat a presedintelui, cat si a celor doi vicepresedinti se va face in urma sustinerii si promovarii unui concurs. ASSI va beneficia de venituri proprii asigurate din tarifele aferente Sistemelor informatice pe care le administreaza si opereaza, din tarifele pentru activitatile desfasurate in domeniul sau de activitate, din donatii, legate si sponsorizari si din credite interne si externe.