Asociaţiile de proprietari cu cea mai frumoasă grădină vor fi premiate de Primăria Reşiţa

Opt asociaţii de proprietari din Reşiţa au fost premiate, pentru că au reuşit să facă din spaţiul verde din jurul blocului o ”oază de linişte”.

Încă de la începutul primăverii, asociaţiile de locatari s-au pus pe treabă şi au început să cureţe şi să amenajeze spaţiile verzi din imediata apropiere a blocurilor, pentru a intra în posesia premiului pentru cea mai frumoasă grădină.

”În competiţia pentru cea mai frumoasă grădină au rămas opt asociaţii. Cinci dintre ele au primit menţiuni în valoare de câte 100 lei fiecare, în timp ce pentru locul III s-au acordat 200 de lei, pentru locul al II-lea, 500 de lei, iar pentru locul I, 1.000 de lei”, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Mihai Stepanescu, primarul municipiului Reşiţa.

Primul loc a fost câştigat de blocul numărul 4, de pe Calea Timişoarei. În această zonă, în grădină, a fost construit manual un foişor cu băncuţe şi o fântână arteziană. În total, autorităţile locale au acordat premii în valoare 2.200 lei, pentru a răsplăti munca celor mai gospodari reşiţeni. AGERPRES