Asociaţia Comunelor din Vâlcea propune un proiect de prioritizare a fondurilor pentru comunele periurbane

Reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din Vâlcea vor propune la întâlnirea naţională de săptămâna viitoare un proiect prin care să fie menţionată alocarea fondurilor de dezvoltare cu prioritate spre comunele aflate în aria periurbană a marilor oraşe, pentru că dezvoltarea economică porneşte “de la centru spre periferie şi nu invers”.

Primarul comunei Vlădeşti, Sorin Ghiţă, localitate aflată lângă Râmnicu Vâlcea pe drumul spre staţiunea Băile Olăneşti, a declarat că, având în vederea lipsa suprafeţelor pentru mari investiţii în municipii, aceasta poate fi soluţionată prin parteneriat cu localităţile periurbane.

“De exemplu marile municipii poate că nu mai au suprafeţe pentru marile investiţii. Investitorii mari nu se îndreaptă spre localităţi izolate la marginea judeţelor, ei se îndreaptă de regulă spre municipiul reşedinţă de judeţ. În cazul în care municipiile nu au teren, dar comunele limitrofe au, se poate consolida un parteneriat şi, prin alocarea de fonduri, comunele pot asigura aducerea utilităţilor în zone. Nu mai spun de cazul unor dezvoltatori imobiliari care vor să construiască cartiere rezidenţiale. Automat, aceştia se vor îndrepta tot spre comunele de lângă marile oraşe. Aşadar trebuie elaborat un cadru legislativ care să asigure o prioritizare a fondurilor pentru investiţii în infrastructură – apă, canal, curent – spre comunele aflate în aria periurbană a municipiilor mari”, a afirmat primarul Sorin Ghiţă.

El spune că la Râmnicu Vâlcea situaţia este deosebită, deoarece staţiunile balneologice se află dispuse radial centrului şi atunci comunele intermediare ar putea printr-un astfel de proiect să se urbanizeze.

“La noi, toate staţiunile sunt aflate radial la 20 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, care din fericire în ultimii ani s-au dezvoltat şi au devenit atracţii turistice. Normal ar fi ca şi comunele care se află pe traseul dintre municipiu şi aceste oraşe să se urbanizeze, dar asta înseamnă alocarea de fonduri în acest. Teoria noastră este că dezvoltarea economică porneşte dinspre centru spre periferie. Şi pe viitor s-ar putea astfel crea mici insule centrate în jurul unui oraş care în timp s-ar dezvolta pe măsură ce insula se măreşte”, a afirmat Sorin Ghiţă.

În jurul municipiului Râmnicu Vâlcea sunt zece comune aflate pe traseele spre Băile Olăneşti, Govora şi Călimăneşti, comune care se află incluse şi în proiectul zonei metropolitane.
De multe ori investitori care au dorit să dezvolte afaceri în Râmnicu Vâlcea s-au trezit cu un refuz din cauza lipsei unor suprafeţe de dimensiuni mari pentru astfel de investiţii. AGERPRES