Home Despre noi Staff Contact

Premiile de Excelenta Administratie.ro

Conferinţa Naţională de Management Modern în Administraţie


ADMINISTRATIE PUBLICA CENTRALA
ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA
MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iasi

Data publicarii: Duminica, 20 Martie 2016 Alte articole din Institutii ale APC
 

ANI acuză 11 primari, printre care și edilul municipiului Târgoviște, că se află în incompatibilitate sau conflict de interese

ani_logo.jpgAgenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa stării de incompatibilitate, precum şi existenţa conflictului de interese de natură administrativă sau penală în cazul a 24 de aleşi locali din mai multe judeţe, printre care şi primarul municipiului Târgovişte, Gabriel Florin Boriga. Într-un comunicat al ANI se precizează că este vorba despre 11 primari, opt viceprimari, un fost viceprimar şi patru consilieri locali.
Potrivit inspectorilor de integritate, primarul municipiului Târgovişte s-a aflat în stare de incompatibilitate între 21 iunie 2012 şi 31 iulie 2013. În perioada respectivă, Gabriel Florin Boriga a exercitat simultan cu atribuţiile de primar, funcţie pentru care i-a fost achitată o indemnizaţie lunară, şi alte activităţi remunerate ca urmare a participării sale în comisiile de selecţie a operatorilor de taxi.

Cristian Duică, primar al municipiului Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, este acuzat de conflict de interese penal.

"În calitate de primar a încheiat un număr de opt contracte de servicii în valoare totală de 496.760,72 lei cu SC Modul Proiect SA (societate în cadrul căreia a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie până la data de 26 iunie 2012) şi, respectiv, Radio Impact 94,4 FM Roşiorii de Vede, aparţinând SC Topro SRL (societate în cadrul căreia a deţinut funcţia de administrator şi calitatea de asociat, până la data de 26 iunie 2012), societăţi comerciale cu care care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani sau din partea cărora a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură", se precizează în comunicat.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Cristian Duică a infracţiunii de conflict de interese. În cazul lui Iosif Mircea Jichici, primar al oraşului Lipova, judeţul Arad, inspectorii de integritate au constatat existenţa conflictului de interese administrativ. El este acuzat că a întocmit şi semnat proiectele de hotărâre care au stat la baza adoptării hotărârilor Consiliului Local Lipova din data de 28 mai 2013 şi 27 iunie 2013, privind însuşirea, respectiv aprobarea planului urbanistic zonal pentru un parc fotovoltaic, în favoarea unei societăţi comerciale cu care avea o relaţie de angajament şi de la care urma să obţină venituri.

"Pe perioada exercitării mandatului de primar, Jichici Iosif Mircea şi soţia sa (în calitate de proprietari), au încheiat cu SC R.T.I. SOLAR SRL (în calitate de superficiar), un contract privind constituirea unui drept de superficie, obiectul contractului fiind reprezentat de imobilul teren arabil aflat în proprietatea soţilor Jichici, dobândit prin moştenire", se menţionează în comunicatul ANI. Ion Baicea, primar al oraşului Costeşti, judeţul Argeş, s-a aflat în stare de incompatibilitate între 19 iunie 2012 şi 14 ianuarie 2013. El este acuzat că în perioada respectivă a deţinut simultan funcţia de primar şi calităţile de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului Teoretic Costeşti, în Consiliul de Administraţie al Liceului Tehnologic Costeşti şi în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Costeşti.

Tot în incompatibilitate a fost găsit şi Ovidiu Marius Duma, primar al oraşului Ardud, judeţul Satu Mare. În perioada 18 iunie 2008 - 28 iunie 2013, el a deţinut simultan funcţiile de primar şi reprezentant al Consiliului Local Ardud - membru în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul SC Transurban SA Satu Mare.

În incompatibilitate au mai fost găsiţi Marin Marcu, primarul comunei doljene Breasta, Florea Ene, primarul comunei argeşene Moşoaia, şi Romeo Vulpe, primarul comunei vrâncene Tănăsoaia. În cazul altor trei edili, ANI a constatat existenţa conflictului de interese administrativ. Este vorba despre Marin Vintilă, primarul comunei doljene Poiana Mare, Adrian Ţoca, primarul comunei arădene Hălmagiu şi Silviu Ponoran, primarul oraşului Zlatna din judeţul Alba.

Inspectorii de integritate au mai constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a şapte viceprimari. Este vorba despre Marin Gheorghe (comuna Băbana, judeţul Argeş), Ion Purcel (comuna Dobroteşti, judeţul Teleorman), Mihail Darie (comuna Frumuşani, judeţul Călăraşi), Titel Popa (oraşul Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea), Ion Cătălin Stolojanu (comuna Băleşti, judeţul Gorj), Cătălin George Cîrje (municipiul Făgăraş, judeţul Braşov) şi Ion Ionescu (comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu). Ilie Tămaş, viceprimarul comunei Bilbor, judeţul Harghita şi Irinel Codruţ Muşuroi, viceprimarul municipiului Băileşti, judeţul Dolj, au fost găsiţi în conflict de interese administrativ. Ştefan Grigore, consilier local în comuna argeşeană Bradu, şi Ioan Neneştean, consilier local în comuna maramureşeană Remeţi, au fost găsiţi în incompatibilitate, în timp ce în cazul lui Stelian Bălan, consilier local în comuna tulceană Turcoaia, a fost constatată existenţa conflictului de interese administrativ. În cazul lui Nicolae Gabriel Cioacă, consilier local în municipiul Târgovişte, inspectorii de integritate au constatat indicii privind existenţa unui conflict de interese penal, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.

"Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Ene Florea, Gheorghe Marin, Purcel Ion şi Ţoca Adrian nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", se mai menţionează în comunicatul ANI. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

Alte articole din Institutii ale APC


 Primaria Giurgiu


Newsletter


Editorial
București - falimentul administraţiei locale
kivu_mircea.jpg
Un editorial de Mircea Kivu, publicat în ziarul "România Liberă" Citeste


Analiza
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. Citeste


Interviu
Luminița Chivu (INCE): "România nu are prea mulți salariați în sectorul public, ci prea puțini în sectorul privat"
chivu_luminita.jpg
Problema României nu este neapărat aceea că sunt prea mulți salariați în sectorul public, ci faptul că sunt prea puțini angajați în sectorul privat și mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim, care este foarte scăzut, a declarat într-un interviu pentru Agerpres, Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" (INCE), din subordinea Academiei Române. Citeste


Compania saptamanii
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă"
mangalagiu_iulian.jpg
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi", afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. Citeste


Eveniment
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
urbanconcept_2016_1.jpg
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. Citeste

agerpres.ro

Semnal Editorial
Raportul anual Administratie.ro 2015 este acum disponibil pentru descărcare gratuită!
Echipa redacţională a portalului Administratie.ro are plăcerea să anunţe finalizarea Raportului anual pe 2015, o sinteză a celor mai importante evenimente, proiecte şi declaraţii de anul trecut în domeniul administrației publice. Raportul Administratie.ro 2015 a apărut ca rezultat al interacțiunii dintre portalul Administratie.ro și cititorii săi, în covârșitoare parte reprezentanți ai instituțiilor publice din România. Citeste

Vizitatori
counter