Home Despre noi Staff Contact

Premiile de Excelenta Administratie.ro

Conferinţa Naţională de Management Modern în Administraţie


ADMINISTRATIE PUBLICA CENTRALA
ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA
MULTIMEDIA

Ambasadorul Turkmenistanului în vizită la Consiliul Judeţean Iaşi

Data publicarii: Joi, 17 Martie 2016 Alte articole din Guvern
 

Dacian Cioloş: "Problema în administraţie este că s-au creat anumite reflexe birocratice"

ciolos_dacian.jpgPremierul Dacian Cioloş consideră că problema în administraţie este că s-au creat "anumite reflexe birocratice" şi doreşte ca, în cursul acestui an, să se renunţe la unele acte, taxe sau proceduri.
"Problema în administraţie este că s-au creat anumite reflexe birocratice. Chiar vreau ca în cursul anului să vedem primele rezultate. Vrem ca la unele acte, taxe sau proceduri să renunţăm pur şi simplu, chiar din acest an. În etapa a doua, vom face ca datele să circule între instituţii, printr-o mai bună interconectare a bazelor de date", a declarat prim-ministrul Dacian Cioloş, miercuri, la finalul reuniunii Comitetului Naţional pentru Coordonarea şi Implementarea Strategiei pentru Consolidarea Administraţiei Publice 2014 - 2020.

La prima reuniune a acestui comitet, condus de Dacian Cioloş, au fost aprobate două documente şi anume Planul pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetăţenilor şi Planul pentru implementarea etapizată a managementului calităţii în autorităţi şi instituţii publice, informează comunicatul MDRAP.

Cu acest prilej a fost analizat şi stadiul proiectului maisimplu.gov.ro - "Comisia de tăiat hârtii". "Planul integrat pentru simplificarea procedurilor administrative aplicabile cetăţenilor vizează stabilirea unor măsuri concrete de debirocratizare, cu termene pentru fiecare instituţie în parte. Planul are la bază analiza a peste 188 procese/ etape din cadrul a 54 de servicii publice din opt domenii de activitate cu impact major asupra cetăţenilor", menţionează sursa citată.

Al doilea document aprobat în comitet - Planul de acţiuni pentru implementarea managementului calităţii în administraţia publică centrală şi locală - prevede implementarea, în perioada 2016 - 2020, a unor standarde de calitate în activitatea instituţiilor. Primele vizate sunt cele din administraţia publică centrală, mai arată comunicatul MDRAP.

La rândul său, viceprim-ministrul Vasile Dîncu a precizat că aceste planuri sunt asumate de miniştri. "A fost prima şedinţă a acestui grup de lucru: ne asumăm, ca miniştri, cele două planuri, apoi se poate lucra la nivel de ministere. Am lucrat cu toate ministerele la acest plan în ultimul an, sunt termene stabilite de ei, dar unele pot fi devansate. I-am invitat să se mai uite încă o dată pe planuri, să vadă ce măsuri planificate iniţial pentru perioada 2017 - 2019 pot fi realizate chiar din acest an", a afirmat Dîncu, citat în comunicat.

La rândul său, Violeta Alexandru, ministrul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, a prezentat raportul preliminar al celor peste 3.000 de propuneri transmise de cetăţeni pe site-ul www.maisimplu.gov.ro. "Cele mai multe propuneri de debirocratizare au venit din partea cetăţenilor - 74%, restul de 26% sunt din partea companiilor. Tot oamenii au făcut un top al acestora, iar noi le-am ales pe primele 10, cinci de la cetăţeni, cinci de la companii. Eliminarea completă sau comasarea plăţilor pentru eliberarea cărţii de identitate, înlocuirea obligaţiei de procurare a timbrului fiscal cu un alt sistem de plată mai accesibil sunt doar câteva dintre cerinţele societăţii civile", a precizat ministrul Violeta Alexandru, potrivit comunicatului. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

Alte articole din Guvern


 Primaria Giurgiu


Newsletter



Editorial
București - falimentul administraţiei locale
kivu_mircea.jpg
Un editorial de Mircea Kivu, publicat în ziarul "România Liberă" Citeste


Analiza
Bucureştenii sunt cetăţenii europeni cei mai nemulţumiţi de transportul public din oraşul lor
bucuresti_strada_MARE.jpg
Bucureştenii sunt cetăţenii europeni cei mai nemulţumiţi de transportul public din oraşul lor, doar 6% fiind satisfăcuţi de acesta, potrivit unui proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România. Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, a lansat un infografic despre gradul de satisfacţie al bucureştenilor privind transportul public şi gradul de motorizare. Comparativ cu bucureştenii, 46% din locuitorii oraşului Berlin sunt satisfăcuţi de transportul public, în timp ce în cazul oraşului Londra procentul este de 43%, Stockholm - 31%, Atena - 27% şi Madrid - 26%. Citeste


Interviu
Luminița Chivu (INCE): "România nu are prea mulți salariați în sectorul public, ci prea puțini în sectorul privat"
chivu_luminita.jpg
Problema României nu este neapărat aceea că sunt prea mulți salariați în sectorul public, ci faptul că sunt prea puțini angajați în sectorul privat și mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim, care este foarte scăzut, a declarat într-un interviu pentru Agerpres, Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" (INCE), din subordinea Academiei Române. Citeste


Compania saptamanii
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă"
mangalagiu_iulian.jpg
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi", afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. Citeste


Eveniment
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
urbanconcept_2016_1.JPG
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. Citeste

agerpres.ro

Semnal Editorial
Raportul anual Administratie.ro 2015 este acum disponibil pentru descărcare gratuită!
Echipa redacţională a portalului Administratie.ro are plăcerea să anunţe finalizarea Raportului anual pe 2015, o sinteză a celor mai importante evenimente, proiecte şi declaraţii de anul trecut în domeniul administrației publice. Raportul Administratie.ro 2015 a apărut ca rezultat al interacțiunii dintre portalul Administratie.ro și cititorii săi, în covârșitoare parte reprezentanți ai instituțiilor publice din România. Citeste

Vizitatori
counter