Home Despre noi Staff Contact

Premiile de Excelenta Administratie.ro

Conferinţa Naţională de Management Modern în Administraţie


ADMINISTRATIE PUBLICA CENTRALA
ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA
MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iasi

Data publicarii: Duminica, 28 Februarie 2016 Alte articole din Evenimente
 

Comuna Drăguş, din județul Braşov, a câştigat competiţia Satele Culturale ale României

sate_culturale.jpgComuna Drăguş din judeţul Braşov a obţinut cel mai mare punctaj în cadrul celei de a treia ediţii a competiţiei Satele Culturale ale României. "Sper ca, în continuare, comuna Drăguş să fie păstrător de tradiţie şi păstrător de port", a declarat primarul din Drăguş, Gheorghe Sucaciu. Următoarele localităţi clasate au fost Sângeorgiu de Mureş (Mureş) şi Ciocăneşti (Suceava), aceasta din urmă fiind şi câştigătoarea ediţiei din 2014. "Iubim această ţară, iubim România, iubim limba română, chiar dacă suntem minoritari. Soţia e româncă. Multiculturalitatea este o bogăţie pentru toată ţara", a afirmat primarul din Sângeorgiu de Mureş, Sofalvi Szabolcs.

Spre deosebire de ediţiile anterioare, în acest an organizatorii au decis să acorde titlul de "sate culturale ale României" tuturor candidatelor care au întrunit cel puţin 80 de puncte, din totalul de 100 posibile. Astfel, distincţia a revenit unui număr de 22 de participante.

Nicolae Marghiol, preşedinte executiv al Asociaţiei Cele Mai Frumoase Sate din România (AFSR), organizator al competiţiei, a precizat că în urma acordării acestor premii asociaţia, alături de partenerii săi, Ambasada Franţei în România şi Delegaţia Wallonie - Bruxelles la Bucureşti, îşi ia angajamentul de a găsi finanţări pentru proiectele comunelor câştigătoare, de a le promova în cadrul diferitelor evenimente.

"Cum se va întâmpla şi la noi - şi se întâmplă deja în Italia, în Franţa - sunt sate care dispar. Vor dispărea şi în România. Probabil un sfert din satele româneşti vor dispărea. Asta înseamnă modernitatea. Civilizaţia ne împinge să venim către oraşe. (...) Şansa noastră este ca o parte dintre comunele României să poată supravieţui prin agricultură, turism rural, cultură", a spus el, subliniind totodată importanţa dezvoltării infrastructurii.

Eric Poppe, delegat oficial în România al Delegaţiei Wallonie - Bruxelles, a subliniat că satul este "inima României", locul în care se întâlnesc valori ale trecutului, dar că poate reprezenta şi o sursă pentru viitorul ţării. El a adăugat că este foarte important că satele româneşti au sărbători şi evenimente pline de viaţă, în condiţiile în care în Occident multe sate au fost abandonate de tineri, chiar dacă în ultimii ani a început să se înregistreze şi un fenomen de revenire. În acest sens, el a atras atenţia asupra pericolului transformării unor localităţi rurale în "sate dormitoare" şi a apreciat că pentru România agricultura ecologică poate reprezenta o şansă importantă.

Aurelia Cosma, cercetător etnolog la Muzeul Satului, a arătat că prezentările făcute de fiecare comună în parte constituie adevărate strategii de dezvoltare.

"Nu peste mult, nu ştiu dacă vom mai vorbi de cuvântul "sat". Pentru că nici satul nu rămâne în loc, viaţa pulsează şi urmează ritmul pe care îl impun timpul şi timpurile. (...) Nu putem să avem festival dacă nu avem drumuri, nu putem să avem o şcoală competitivă dacă în săli e frig, nu o să putem să participăm la o lansare de carte dacă în satul respectiv creşte numărul analfabeţilor. Aveţi o misiune foarte grea", a spus ea.

Comunele care au mai obţinut, în acest an, titlul de sat cultural sunt: Miroslava (Iaşi), Vorona (Botoşani), Siseşti (Mehedinţi), Şiria (Arad), Tulgheş (Harghita), Vadu Crişului (Bihor), Izvoarele (Prahova), Jidvei (Alba), Cândeşti (Dâmboviţa), Băcia (Hunedoara), Horia (Constanţa), Bonţida (Cluj), Ruginoasa (Iaşi), Dudeştii Noi (Timiş), Corneşti (Cluj), Costeşti (Vâlcea), Văcăreni (Tulcea), Prundeni (Vâlcea), Arcani (Gorj).

Reprezentanţi ai 25 de comune şi-au susţinut, vineri, la Muzeul Naţional al Satului, candidatura. În faţa juriului, primarii comunelor, însoţindu-şi argumentaţia cu prezentări power point, au vorbit despre tradiţia culturală şi istorică a comunelor, investiţiile în infrastructură şi evenimentele organizate. Săteni de toate vârstele, îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale, au fost prezenţi la eveniment. O parte dintre comune au pregătit şi standuri cu produse reprezentative. Astfel, ieşenii din Ruginoasa au adus icoane, dar i-au îmbiat pe cei prezenţi să guste sărmăluţe şi colaci. Clujenii de la Bonţia au pregătit borcane cu miere, dar şi feliuţe de slănină şi ceapă roşie. La standul celor din Izvoarele (Prahova) au fost aşezate sticle cu pălincă de prune şi borcane cu gem sau dulceaţă, în timp ce constănţenii din Horia au pregătit mărţişoare artizanale. Cei din Schiuleşti (Prahova) s-au autodefinit ca fiind "un sat cultural tradiţional cu iz european".

Satele culturale ale României este un program al AFSR iniţiat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franţei în România şi al Delegaţiei Wallonie - Bruxelles la Bucureşti. La ediţia din acest an s-au prezentat de două ori mai multe candidate faţă de anii anteriori, iar dintre cele 52 de comune înscrise iniţial au fost selectate 25 pentru faza finală. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

Alte articole din Evenimente




Newsletter


Editorial
București - falimentul administraţiei locale
kivu_mircea.jpg
Un editorial de Mircea Kivu, publicat în ziarul "România Liberă" Citeste


Analiza
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. Citeste


Interviu
Luminița Chivu (INCE): "România nu are prea mulți salariați în sectorul public, ci prea puțini în sectorul privat"
chivu_luminita.jpg
Problema României nu este neapărat aceea că sunt prea mulți salariați în sectorul public, ci faptul că sunt prea puțini angajați în sectorul privat și mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim, care este foarte scăzut, a declarat într-un interviu pentru Agerpres, Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" (INCE), din subordinea Academiei Române. Citeste


Compania saptamanii
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă"
mangalagiu_iulian.jpg
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi", afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. Citeste


Eveniment
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
urbanconcept_2016_1.JPG
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. Citeste

agerpres.ro

Semnal Editorial
Raportul anual Administratie.ro 2015 este acum disponibil pentru descărcare gratuită!
Echipa redacţională a portalului Administratie.ro are plăcerea să anunţe finalizarea Raportului anual pe 2015, o sinteză a celor mai importante evenimente, proiecte şi declaraţii de anul trecut în domeniul administrației publice. Raportul Administratie.ro 2015 a apărut ca rezultat al interacțiunii dintre portalul Administratie.ro și cititorii săi, în covârșitoare parte reprezentanți ai instituțiilor publice din România. Citeste

Vizitatori
counter