Home Despre noi Staff Contact

Premiile de Excelenta Administratie.ro

Conferinţa Naţională de Management Modern în Administraţie


ADMINISTRATIE PUBLICA CENTRALA
ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA
MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iasi

Data publicarii: Joi, 18 Februarie 2016 Alte articole din Prefecturi
 

Nouă prefecţi au fost schimbaţi din funcție

suciu_dan.jpgNouă prefecţi au fost schimbaţi în urma hotărârilor adoptate joi în şedinţa de Guvern, însă acestea reprezintă doar o primă etapă a unui proces care va continua, probabil, săptămâna viitoare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. "Aceste schimbări de prefecţi sunt doar o primă etapă, va mai urma o etapă, probabil săptămâna viitoare. Suntem în proces de evaluare a candidaţilor pentru postul de prefect, pe baza CV-urilor şi a competenţelor pe care persoanele îndreptăţite le pot avea. Guvernul evaluează performanţele acestora, dar ţine cont şi de faptul dacă au calificarea necesară, au condus unităţi administrative sau au acest grad de inspector guvernamental", a spus purtătorul de cuvânt la finalul şedinţei de guvern.

Astfel, Guvernul a decis eliberarea din funcţie a prefecţilor: Feneşer Gheorghe (Alba), Oprescu Mihail Adrian (Argeş), Ţintean Ioan (Bistriţa-Năsăud), Macaleţi Costică (Botoşani), Olteanu Nicu Lucian (Brăila), Marinescu Ioan (Dâmboviţa), Văcaru Alin Vasile (Gorj), Avram Eugeniu (Satu-Mare), Puică Andrei (Vaslui). Totodată, pe funcţiile de prefect rămase libere, au fost făcute următoarele numiri: Cornel Murg - judeţul Alba (până astăzi a ocupat funcţia de subprefect), Cristian Soare - judeţul Argeş, Victor Ovidiu Frenţ - judeţul Bistriţa-Năsăud (până astăzi a ocupat funcţia de subprefect), Dan Nechifor - judeţul Botoşani, Mădălina Cochino - judeţul Brăila, Gheorghe Paraschivu - judeţul Gorj, Marian Grigoraş - judeţul Iaşi, Daniel Olteanu - judeţul Vaslui, Antonel Jîjîie - judeţul Dâmboviţa şi Radu Bud - judeţul Satu Mare. În judeţul Iaşi, postul de prefect era vacant din 4 ianuarie.

Dan Suciu a menţionat că evaluarea prefecţilor şi subprefecţilor s-a încheiat în urmă cu aproximativ o săptămână, dar şi că schimbarea prefectului de Argeş nu a avut legătură cu cazul copiilor cu sindrom hemolitic-uremic internaţi la "Marie Curie", având în vedere că evaluarea acestuia era deja realizată la momentul respectiv. "Aceste numiri vin ca urmare a unei evaluări pe care Ministerul de Interne a făcut-o, ţinând cont de activitatea prefecţilor care au fost schimbaţi sau dorinţa de a se implica în politică. (...) Iniţial, Guvernul ar fi dorit să organizeze concursuri pentru numirea în această funcţie, concursuri în condiţiile legii, dar e o procedură care durează foarte mult timp. (...) A trebuit să avem aceste numiri tot cu caracter temporar", a spus el. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

Alte articole din Prefecturi


 focality


Newsletter


Editorial
București - falimentul administraţiei locale
kivu_mircea.jpg
Un editorial de Mircea Kivu, publicat în ziarul "România Liberă" Citeste


Analiza
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. Citeste


Interviu
Luminița Chivu (INCE): "România nu are prea mulți salariați în sectorul public, ci prea puțini în sectorul privat"
chivu_luminita.jpg
Problema României nu este neapărat aceea că sunt prea mulți salariați în sectorul public, ci faptul că sunt prea puțini angajați în sectorul privat și mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim, care este foarte scăzut, a declarat într-un interviu pentru Agerpres, Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" (INCE), din subordinea Academiei Române. Citeste


Compania saptamanii
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă"
mangalagiu_iulian.jpg
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi", afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. Citeste


Eveniment
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
urbanconcept_2016_1.JPG
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. Citeste

agerpres.ro

Semnal Editorial
Raportul anual Administratie.ro 2015 este acum disponibil pentru descărcare gratuită!
Echipa redacţională a portalului Administratie.ro are plăcerea să anunţe finalizarea Raportului anual pe 2015, o sinteză a celor mai importante evenimente, proiecte şi declaraţii de anul trecut în domeniul administrației publice. Raportul Administratie.ro 2015 a apărut ca rezultat al interacțiunii dintre portalul Administratie.ro și cititorii săi, în covârșitoare parte reprezentanți ai instituțiilor publice din România. Citeste

Vizitatori
counter