Home Despre noi Staff Contact

Premiile de Excelenta Administratie.ro

Conferinţa Naţională de Management Modern în Administraţie


ADMINISTRATIE PUBLICA CENTRALA
ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA
MULTIMEDIA

Ambasadorul Turkmenistanului în vizită la Consiliul Judeţean Iaşi

Data publicarii: Miercuri, 10 Februarie 2016 Alte articole din Guvern
 

Guvernul a decis că alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie

ciolos_guvern.jpgAlegerile locale vor avea loc pe 5 iunie, a decis miercuri Guvernul. "Guvernul a aprobat 6 hotărâri de Guvern care vizează desfăşurarea alegerilor locale. A fost confirmată data de 5 iunie, data alegerilor locale", a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Întrebat dacă se mai pot organiza alegeri locale în două tururi de scrutin, Suciu a precizat că, din acest punct de vedere, ''lucrurile sunt pe un anumit făgaş şi nu se mai pot întoarce". "Dacă există alte elemente de constituţionalitate care pot întoarce, nu pot să comentez, dar, din perspectiva Guvernului, lucrurile au fost asumate prin HG care stabilesc întregul calendar", a adăugat Suciu.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, stabilirea datei de 5 iunie a avut în vedere prevederile legale potrivit cărora ziua alegerilor se stabileşte prin Hotărâre de Guvern cu cel puţin 75 de zile înaintea votării şi permite consilierilor locali, judeţeni şi primarilor aleşi în scrutinul electoral anterior să îşi încheie mandatele obţinute pentru o perioadă de patru ani. În cazurile de balotaj şi situaţiile în care se vor constata fraude electorale, un nou tur de scrutin va fi organizat duminică, 19 iunie. Pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor locale din 2016 este prevăzută suma de 350.663.000 lei, fonduri asigurate de la bugetul de stat, menţionează sursa citată. În suma alocată de la bugetul de stat, sunt incluse şi fondurile necesare pentru plata indemnizaţiilor membrilor birourilor electorale de circumscripţie, ale birourilor electorale ale secţiilor de votare şi ale aparatului tehnic auxiliar al acestora. Înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 115/2015, aceste cheltuieli erau asigurate din bugetele locale.

Mai mult, sunt previzionate şi costurile de implementare a Sistemului informatic pentru monitorizarea prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Totodată, un element de noutate a fost adus prin introducerea operatorilor de calculator în secţiile de votare ale căror indemnizaţii sunt asigurate de la bugetul de stat.

Executivul a mai adoptat şi calendarul acţiunilor din perioada electorală a alegerilor locale din acest an. Astfel, până la 26 martie, vor fi desemnaţi judecătorii din Biroul Electoral Central, urmând ca până la 27 martie să fie ales preşedintele BEC şi locţiitorul acestuia. Începând cu 11 aprilie până pe 26 aprilie vor putea fi depuse candidaturile pentru consiliile locale, consiliile judeţene şi primari. După perioada în care pot fi depuse contestaţiile, data de 4 mai este termenul pentru rămânerea definitivă a candidaturilor. Campania electorală va începe pe 6 mai, cu 30 de zile înaintea alegerilor, şi se va încheia pe 4 iunie, ora 7,00. În 5 iunie, votul va începe la ora 7,00 şi se va încheia la ora 21,00.

Printr-o altă hotărâre, Guvernul a aprobat numerotarea circumscripţiilor electorale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, aceasta urmând să se facă în mod similar cu numerotarea circumscripţiilor stabilită pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor, adică în ordinea alfabetică a judeţelor (ex. Circumscripţia electorală nr. 1 - Alba, Circumscripţia electorală nr. 2 - Arad etc), ultima - Circumscripţia electorală nr. 42 fiind cea a municipiului Bucureşti.

Un alt act normativ din pachetul adoptat stabileşte modelul şi condiţiile de tipărire în cazul buletinului de vot. "Pentru a facilita accesul alegătorilor la opţiunea de vot, va fi inserată o legendă, în prima parte interioară a buletinului de vot, ce va conţine denumirile tuturor competitorilor electorali, numerele de ordine pe buletinul de vot, rezultate din tragerea la sorţi a ordinii pe buletinul de vot, precum şi paginile din buletinul de vot în care aceştia au fost înscrişi", mai precizează Guvernul. De asemenea, Cabinetul Cioloş a adoptat şi o serie de măsuri tehnice în vederea bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor locale. Pentru coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor, se va constitui Comisia tehnică centrală condusă de ministrul Afacerilor Interne, din care vor face parte reprezentanţi ai tuturor instituţiilor publice cu atribuţii în organizarea alegerilor, precum şi ai AGERPRES, Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice - Electrica, Societăţii Române de Televiziune, Societăţii Române de Radiodifuziune.

Întreg pachetul legislativ privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor va intra în vigoare începând cu 22 martie, data începerii perioadei electorale, arată Executivul. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

Alte articole din Guvern


 focality


Newsletter



Editorial
București - falimentul administraţiei locale
kivu_mircea.jpg
Un editorial de Mircea Kivu, publicat în ziarul "România Liberă" Citeste


Analiza
Bucureştenii sunt cetăţenii europeni cei mai nemulţumiţi de transportul public din oraşul lor
bucuresti_strada_MARE.jpg
Bucureştenii sunt cetăţenii europeni cei mai nemulţumiţi de transportul public din oraşul lor, doar 6% fiind satisfăcuţi de acesta, potrivit unui proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România. Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, a lansat un infografic despre gradul de satisfacţie al bucureştenilor privind transportul public şi gradul de motorizare. Comparativ cu bucureştenii, 46% din locuitorii oraşului Berlin sunt satisfăcuţi de transportul public, în timp ce în cazul oraşului Londra procentul este de 43%, Stockholm - 31%, Atena - 27% şi Madrid - 26%. Citeste


Interviu
Luminița Chivu (INCE): "România nu are prea mulți salariați în sectorul public, ci prea puțini în sectorul privat"
chivu_luminita.jpg
Problema României nu este neapărat aceea că sunt prea mulți salariați în sectorul public, ci faptul că sunt prea puțini angajați în sectorul privat și mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim, care este foarte scăzut, a declarat într-un interviu pentru Agerpres, Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" (INCE), din subordinea Academiei Române. Citeste


Compania saptamanii
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă"
mangalagiu_iulian.jpg
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi", afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. Citeste


Eveniment
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
urbanconcept_2016_1.JPG
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. Citeste

agerpres.ro

Semnal Editorial
Raportul anual Administratie.ro 2015 este acum disponibil pentru descărcare gratuită!
Echipa redacţională a portalului Administratie.ro are plăcerea să anunţe finalizarea Raportului anual pe 2015, o sinteză a celor mai importante evenimente, proiecte şi declaraţii de anul trecut în domeniul administrației publice. Raportul Administratie.ro 2015 a apărut ca rezultat al interacțiunii dintre portalul Administratie.ro și cititorii săi, în covârșitoare parte reprezentanți ai instituțiilor publice din România. Citeste

Vizitatori
counter