Home Despre noi Staff Contact

Premiile de Excelenta Administratie.ro

Conferinţa Naţională de Management Modern în Administraţie


ADMINISTRATIE PUBLICA CENTRALA
ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA
MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iasi

Data publicarii: Luni, 30 Septembrie 2013 Alte articole din Consilii
 

Preşedintele CJ Harghita propune organizarea de clăci pentru efectuarea unor lucrări la şcolile şi grădiniţele fără autorizaţie

borboly_csaba1.jpgPreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba a propus, luni, organizarea de clăci pentru efectuarea unor lucrări la şcolile şi grădiniţele din judeţ, care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare.
Borboly Csaba a declarat, într-o conferinţă de presă, că iniţiativa sa poartă numele de "Clacă în folosul copiilor noştri" şi vizează folosirea unor materiale de construcţii de pe plan local, dar şi a forţei muncă din comunitate, pentru ca lucrările de care au nevoie unele şcoli şi grădiniţe să fie realizate în cel mai scurt timp. Potrivit lui Borboly, din informaţiile pe care le deţine, majoritatea lucrărilor care trebuie efectuate "nu sunt foarte complicate" şi ar putea fi realizate repede şi cu bani puţini.

Drept urmare, Consiliul Judeţean Harghita a solicitat primăriilor să întocmească o listă de materiale de construcţii pe care nu le pot găsi pe plan local, care ar urma să fie finanţate din bugetul judeţean şi a propus chemarea la lucru a tuturor celor care doresc să dea o mână de ajutor pentru efectuarea lucrărilor.

Borboly a explicat că multe materiale de construcţii, cum ar fi lemnul sau nisipul se pot obţine pe plan local, de la composesoratele şi balastierele care funcţionează în unele zone şi, printr-un efort comun, problema poate fi rezolvată într-un timp foarte scurt. "În primul rând aş dori ca fiecare primar sau director de şcoală să se uite împrejur pentru că sunt composesorate, balastiere sau case care sunt demolate (nr- şi de unde se pot lua unele materiale de construcţii) sau oameni care construiesc şi au în plus câţiva saci de ciment, var sau scânduri, cuie sau orice au în plus cei care construiesc în localitatea respectivă. În primul rând trebuie să fie solicitaţi, încât să le ofere pentru această clacă şi numai ce nu se poate pe plan local, va fi finanţat de CJ", a precizat Borboly Csaba.

Preşedintele CJ spune că se încearcă evitarea demersurilor birocratice, care ar întârzia foarte mult derularea lucrărilor şi a subliniat că va participa personal la aceste clăci, dacă va fi chemat. "Am solicitat sprijinul Prefecturii şi am primit un răspuns pozitiv că atât Inspectoratul Şcolar cât şi Inspectoratul Teritorial de Construcţii şi ISU vor colabora cu noi pentru ca să putem pregăti o clacă pe plan local, în cadrul căreia noi vom ajuta cu acele materiale de construcţii care nu se pot procura, primăria va veni cu omul de specialitate(...) şi îi poate coordona pe acei voluntari pe care şcoala, din rândul părinţilor, sau din plan local îi va mobiliza, ca forţă de muncă necalificată sau necesară să vină la remedierea situaţiei şi eu cred că în câteva zile se pot rezolva majoritatea problemelor", a spus Borboly.

Preşedintele CJ susţine că, în trecut, unele dintre şcolile care au astăzi probleme au fost construite în câteva zile, tot prin efortul comun al oamenilor din localităţile respective. Primăriile trebuie să trimită necesarul de materiale de construcţii până la data de 7 octombrie şi se speră că, la mijlocul lunii octombrie, pot fi organizate clăcile şi rezolvate problemele care există la unităţile de învăţământ.

Datele prezentate de preşedintele Consiliului Judeţean Harghita arată că 83 de unităţi de învăţământ din Harghita nu au autorizaţii sanitară de funcţionare, iar 69 sunt în curs de autorizare. La 51 la sută dintre unităţile neautorizate sau în curs de autorizare, problemele sunt legate de faptul că nu dispun de un grup sanitar corespunzător. Borboly Csaba consideră o problemă foarte mare şi lipsa autorizaţiei sanitare la un număr de 89 de grădiniţe, afirmând că "la această vârstă, copiii pot contacta foarte repede unele boli, din cauză nu au sistemul imunitar bine dezvoltat", motiv pentru care situaţia trebuie urgent remediată. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

Alte articole din Consilii


 focality


Newsletter


Editorial
București - falimentul administraţiei locale
kivu_mircea.jpg
Un editorial de Mircea Kivu, publicat în ziarul "România Liberă" Citeste


Analiza
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. Citeste


Interviu
Luminița Chivu (INCE): "România nu are prea mulți salariați în sectorul public, ci prea puțini în sectorul privat"
chivu_luminita.jpg
Problema României nu este neapărat aceea că sunt prea mulți salariați în sectorul public, ci faptul că sunt prea puțini angajați în sectorul privat și mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim, care este foarte scăzut, a declarat într-un interviu pentru Agerpres, Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" (INCE), din subordinea Academiei Române. Citeste


Compania saptamanii
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă"
mangalagiu_iulian.jpg
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi", afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. Citeste


Eveniment
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
urbanconcept_2016_1.jpg
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. Citeste

agerpres.ro

Semnal Editorial
Raportul anual Administratie.ro 2015 este acum disponibil pentru descărcare gratuită!
Echipa redacţională a portalului Administratie.ro are plăcerea să anunţe finalizarea Raportului anual pe 2015, o sinteză a celor mai importante evenimente, proiecte şi declaraţii de anul trecut în domeniul administrației publice. Raportul Administratie.ro 2015 a apărut ca rezultat al interacțiunii dintre portalul Administratie.ro și cititorii săi, în covârșitoare parte reprezentanți ai instituțiilor publice din România. Citeste

Vizitatori
counter