Home Despre noi Staff Contact

Premiile de Excelenta Administratie.ro

Conferinţa Naţională de Management Modern în Administraţie


ADMINISTRATIE PUBLICA CENTRALA
ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA
MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iasi

Data publicarii: Miercuri, 17 Aprilie 2013 Alte articole din Servicii Publice
 

"Sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Mureş" va fi predat la cheie în 15 august, susţine constructorul

deseuri2.jpgProiectul "Sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Mureş" va fi predat la cheie în data de 15 august, a anunţat marţi managerul de proiect Cornel Naic. "Lucrarea efectivă a durat 18 luni numai că au apărut probleme, dar aproape ne încadrăm, nu vor fi depăşiri mari. Estimăm că în 15 august putem bea şampania, la final, cu totul la cheie. Inclusiv cele cinci pasivizări de depozite din judeţ. Depozitarea se poate face mai repede, dar va fi generată de problema operatorului", a spus Naic, într-o prezentare făcută conducerii Consiliului Judeţean Mureş.
Potrivit managerului de proiect, la depozitul de la Sânpaul există cele mai moderne maşini de compactare a gunoiului din ţară şi tot aici va funcţiona şi o staţie de tratare mecano-biologică unică în România.

Cornel Naic a arătat că tratarea mecano-biologică presupune ca, înainte de a fi depuse în alveole, deşeurile biodegradabile să intre într-un proces de tocare, mărunţire, sitare şi separare a componentelor care mai pot fi valorificate din masa deşeurilor, iar restul, de circa 70% din deşeurile care nu corespund secţiunii de tratare mecanică să urmeze faza de tratare biologică, fiind supuse unui proces de fermentare anaerobică. Principala componentă a acestui proiect este, potrivit specialiştilor, construirea unui depozit ecologic zonal la Sânpaul, care va asigura gestionarea deşeurilor în judeţul Mureş pentru următorii 30 de ani.

Alveola sau celula de la depozitul ecologic din Sânpaul se întinde pe o suprafaţă de peste şapte hectare, iar durata de funcţionare a acesteia va fi cuprinsă între 5 şi 10 ani.

În cadrul proiectului se construieşte o alveolă, dar suprafaţa de teren pusă la dispoziţie la Sânpaul oferă posibilitatea realizării a încă două celule de depozitare, iar dacă nu se va schimba tehnologia de prelucrare a deşeurilor, cum ar fi metode mai moderne şi mai eficiente, incineratoare spre exemplu, atunci pentru următorii 30 de ani va fi asigurată depozitarea deşeurilor în judeţul Mureş.

Proiectul mai prevede construirea unor staţii de transfer, de sortare şi de compostare, închiderea celor cinci depozite neconforme de la Cristeşti, Reghin, Iernut, Luduş şi Sovata, precum şi achiziţia de echipamente de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile şi dotarea a 50% dintre localităţile judeţului cu astfel de recipiente, respectiv pubele, containere, unităţi de compostare individuală dar şi mijloace de transport. Pe lângă celula I de depozitare a deşeurilor, proiectul presupune drumuri de acces, instalaţii de transport ape pluviale, un rezervor 750 mc pentru tratarea levigatului, o zonă administrativă, staţii pentru tratarea mecano-biologică a deşeurilor, ateliere mecanice etc. Potrivit lui Cornel Naic, utilajele sunt procurate cam 85%, pentru restul fiind stabilite o serie de termene de livrare.

Singura problemă care ar putea afecta funcţionarea optimă a depozitului de deşeuri este partea de electricitate unde puterea instalată nu este corespunzătoare, însă preşedintele CJ Mureş, Ciprian Dobre, susţine că există deja un proiect finanţat din bugetul judeţului, pentru care a fost organizată licitaţia. "Sistemul de management integrat al deşeurilor solide din judeţul Mureş" are o valoare totală de 45,2 milioane de euro fără TVA, din care 31,54 milioane de euro provin din fondurile structurale ale Uniunii Europene, şapte milioane de euro din bugetul naţional şi 6,55 milioane de euro din bugetul judeţean. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

Alte articole din Servicii Publice




Newsletter


Editorial
București - falimentul administraţiei locale
kivu_mircea.jpg
Un editorial de Mircea Kivu, publicat în ziarul "România Liberă" Citeste


Analiza
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. Citeste


Interviu
Luminița Chivu (INCE): "România nu are prea mulți salariați în sectorul public, ci prea puțini în sectorul privat"
chivu_luminita.jpg
Problema României nu este neapărat aceea că sunt prea mulți salariați în sectorul public, ci faptul că sunt prea puțini angajați în sectorul privat și mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim, care este foarte scăzut, a declarat într-un interviu pentru Agerpres, Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" (INCE), din subordinea Academiei Române. Citeste


Compania saptamanii
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă"
mangalagiu_iulian.jpg
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi", afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. Citeste


Eveniment
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
urbanconcept_2016_1.jpg
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. Citeste

agerpres.ro

Semnal Editorial
Raportul anual Administratie.ro 2015 este acum disponibil pentru descărcare gratuită!
Echipa redacţională a portalului Administratie.ro are plăcerea să anunţe finalizarea Raportului anual pe 2015, o sinteză a celor mai importante evenimente, proiecte şi declaraţii de anul trecut în domeniul administrației publice. Raportul Administratie.ro 2015 a apărut ca rezultat al interacțiunii dintre portalul Administratie.ro și cititorii săi, în covârșitoare parte reprezentanți ai instituțiilor publice din România. Citeste

Vizitatori
counter