Home Despre noi Staff Contact

Premiile de Excelenta Administratie.ro

Conferinţa Naţională de Management Modern în Administraţie


ADMINISTRATIE PUBLICA CENTRALA
ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA
MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iasi

Data publicarii: Miercuri, 14 Martie 2012 Alte articole din Guvern
 

Alegerile locale vor avea loc pe 10 iunie, iar campania electorală va începe pe 11 mai

votare.jpgGuvernul a decis, marţi, ca data alegerilor locale să fie 10 iunie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu. El a mai spus că pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale sunt estimate a costa circa 100 milioane lei.
"Costurile total estimate pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor sunt de 99.864.000 lei şi ele vor acoperi procesul electoral în cea mai mare parte", a declarat Suciu. Acesta a afirmat că Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, o ordonanţă de urgenţă şi hotărârile de guvern adiacente pentru buna desfăşurare a acestui proces electoral. Campania electorală va începe pe 11 mai.

Executivul a aprobat marţi un set de hotărâri de Guvern privind organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din acest an, în vederea unei bune desfăşurări a scrutinului. Potrivit Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, mandatul primarului, consilierului local, respectiv al preşedintelui consiliului judeţean şi al consilierului judeţean este de patru ani.

Într-un comunicat transmis de Executiv se precizează că cele aproximativ 100 milioane de lei (costuri totale estimate pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor) au fost alocate instituţiilor centrale implicate în organizarea scrutinului: Ministerul Administraţiei şi Internelor, Secretariatul General al Guvernului, Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

În perioada electorală, va funcţiona o Comisie de transparenţă care va avea rolul de a supraveghea modul în care se vor efectua cheltuielile pentru organizarea alegerilor locale. Din comisie vor face parte: câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar, doi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, doi reprezentanţi ai Clubului Român de Presă şi un reprezentant al Autorităţii Electorale Permanente, precizează comunicatul Guvernului. Totodată, având în vedere constrângerile bugetare, precum şi necesitatea asigurării într-un termen cât mai scurt a fondurilor necesare bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată marţi Guvernul a stabilit un mecanism de recuperare din bugetele locale a sumelor alocate MAI, pentru instituţiile prefectului, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Executivului.

De asemenea, Guvernul a decis constituirea unor comisii tehnice la nivel central şi judeţean, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti, pentru coordonarea organizării alegerilor locale, din care vor face parte reprezentanţi ai instituţiilor publice implicate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Comisia tehnică centrală va fi condusă de ministrul Administraţiei şi Internelor, iar comisiile tehnice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, vor fi coordonate de prefecţi. La şedinţele Comisiei tehnice centrale pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai partidelor politice parlamentare, ai Clubului Român de Presă, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Conform Programului calendaristic, până la 31 martie 2012 vor fi desemnaţi judecătorii din Biroul Electoral Central (BEC). Partidele şi alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale vor comunica BEC, până în 10 aprilie, semnele electorale - urmând ca acestea să fie aduse la cunoştinţa publicului - , iar până la 1 mai vor fi adresate solicitările pentru alocarea timpilor de antenă. Până la data de 1 mai 2012 vor fi depuse candidaturile. Campania electorală va începe cu 30 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor, respectiv în 11 mai, şi se va încheia pe 9 iunie, ora 7,00.

Procesul de votare din 10 iunie va începe la ora 7,00 şi se încheie la ora 21,00. În cazul turului al doilea de scrutin pentru alegerea primarului sau pentru alegerea preşedintelui consiliului judeţean, potrivit legii, acesta va avea loc la două săptămâni de la primul tur, respectiv, în 24 iunie 2012.

Tot marţi, printr-o Hotărâre de Guvern, au fost numerotate circumscripţiile electorale judeţene şi a municipiului Bucureşti, numărătoarea făcându-se crescător în ordine alfabetică a denumirii judeţelor. Excepţie a făcut municipiul Bucureşti, care va fi circumscripţia electorală nr. 42. De asemenea, Guvernul a aprobat şi alte acte normative privind modelele ştampilelor care vor fi folosite la alegerile locale din 2012, modelele buletinelor de vot, modelul timbrului autocolant care se va aplica pe cartea de identitate a persoanelor care votează, precum şi modelul copiei de pe lista electorală permanent, de pe lista electorală complementară şi de pe lista electorală suplimentară, precum şi alte documente tehnice necesare organizării procesului de votare. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

Alte articole din Guvern


 focality


Newsletter


Editorial
București - falimentul administraţiei locale
kivu_mircea.jpg
Un editorial de Mircea Kivu, publicat în ziarul "România Liberă" Citeste


Analiza
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. Citeste


Interviu
Luminița Chivu (INCE): "România nu are prea mulți salariați în sectorul public, ci prea puțini în sectorul privat"
chivu_luminita.jpg
Problema României nu este neapărat aceea că sunt prea mulți salariați în sectorul public, ci faptul că sunt prea puțini angajați în sectorul privat și mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim, care este foarte scăzut, a declarat într-un interviu pentru Agerpres, Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" (INCE), din subordinea Academiei Române. Citeste


Compania saptamanii
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă"
mangalagiu_iulian.jpg
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi", afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. Citeste


Eveniment
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
urbanconcept_2016_1.jpg
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. Citeste

agerpres.ro

Semnal Editorial
Raportul anual Administratie.ro 2015 este acum disponibil pentru descărcare gratuită!
Echipa redacţională a portalului Administratie.ro are plăcerea să anunţe finalizarea Raportului anual pe 2015, o sinteză a celor mai importante evenimente, proiecte şi declaraţii de anul trecut în domeniul administrației publice. Raportul Administratie.ro 2015 a apărut ca rezultat al interacțiunii dintre portalul Administratie.ro și cititorii săi, în covârșitoare parte reprezentanți ai instituțiilor publice din România. Citeste

Vizitatori
counter