Home Despre noi Staff Contact

Premiile de Excelenta Administratie.ro

Conferinţa Naţională de Management Modern în Administraţie


ADMINISTRATIE PUBLICA CENTRALA
ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA
MULTIMEDIA

Centrul Municipal de Colectare Iasi

Data publicarii: Vineri, 06 Mai 2011 Alte articole din Finante & Investitii
 

Peste 27 milioane de lei pentru infrastructura turistică a staţiunii Băile Govora

baile-govora.jpgAlei de promenadă, punţi pietonale, un amfiteatru sunt printre obiectivele proiectului european în valoare de 22,7 milioane lei semnat joi de primarul din Băile Govora, Mihai Mateescu, şi reprezentantul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
"Acest proiect de infrastructură turistică urmăreşte să adauge spaţiilor existente o "agresivitate" care să incite turistul, să-l atragă, să-i stârnească interesul şi curiozitatea. Finalizarea lucrărilor va adăuga "poveste" locului şi acea dimensiune spirituală care împlineşte dimensiunea istorică, deja pregnantă, a Parcului Central. De altfel, Govora este considerată "Sighişoara Sudului" şi pe drept cuvânt este una dintre cele mai cunoscute staţiuni interbelice, unde toată aristocraţia şi burghezia română venea la aerosoli. Govora era cotată la bursa de la Paris. Campionatul naţional de bridge aici se desfăşura. Primele cabriolete, decapotabilele vremii, pe străzile Govorei şi-au făcut simţită prezenţă. Comunismul a distrus acest spirit, noi îl refacem", a declarat Mihai Mateescu.

Într-un an de zile, parcul realizat de peisagistul elveţian Emil Pinard va avea o fântână arteziană în cascade, pe o lungime de 500 de metri, apa urmând să cadă, luminată, de sub Pavilionul Băilor. Tot în parc va fi amenajat un amfiteatru de vară, o pistă de role, şi lampadare pe alei.

"Parcul va pune în evidenţă hotelul Palace, care împlineşte 100 de ani, cinematograful haritean, printre primele din România, unde va fi reluat campionatul de bridge. Toate statuile, zona castanilor, foişoarele vor fi reamenajate. Nu uităm chioşcul de muzică ce va fi reconstruit în întregime din lemn, în stilul de început al secolului XX", a adăugat edilul govorean. În proiect, un capitol distinct îl ocupă pârâul Hinţa, care străbate staţiunea. Acesta va avea două alei de promenadă pe ambele maluri, luminate rustic, la care se adaugă şase pasarele din lemn. Tot în proiect intră şi aleea de cură, care merge prin pădure 1.377 de metri şi care va fi refăcută în totalitate, astfel încât turistul ce vine la apele iodate şi bromurate să beneficieze de o cură de aerosoli.

Potrivit specialiştilor, Băile Govora este singura staţiune din România şi a doua din Europa unde raportul dintre aeroionii negativi şi cei pozitivi este egal cu 1. Acest raport confirmă faptul că aerul atmosferic, alături de tratamentul medical, contribuie la vindecarea afecţiunilor respiratorii, situând din acest punct de vedere pe locul întâi pe ţară acest aşezământ balnear. Potrivit lui Mihai Mateescu, staţiunea Băile Govora dispune de 800 de locuri de cazare şi este singura din ţară în care se află ape minerale cu o compoziţie chimică diferenţiată - ape sărate iodurate, bromurate, ape sărate sulfuroase foarte concentrate, etc. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

Alte articole din Finante & Investitii


 focality


Newsletter


Editorial
București - falimentul administraţiei locale
kivu_mircea.jpg
Un editorial de Mircea Kivu, publicat în ziarul "România Liberă" Citeste


Analiza
Ghid de Reciclare: Reciclarea se învață!
Să recunoaștem, sortarea și reciclarea deșeurilor pe care le generăm acasă nu face neaparat parte din obiceiurile noastre. Pe de altă parte, este un obicei care se cultivă cu mare grijă în țările europene și nu numai. Reciclarea înseamnă un mediu mai curat și reintrarea unor resurse numite materii prime secundare - adică sticlă, hârtie, metal sau textile reciclate - în circuitul economic. Citeste


Interviu
Luminița Chivu (INCE): "România nu are prea mulți salariați în sectorul public, ci prea puțini în sectorul privat"
chivu_luminita.jpg
Problema României nu este neapărat aceea că sunt prea mulți salariați în sectorul public, ci faptul că sunt prea puțini angajați în sectorul privat și mulți dintre aceștia sunt plătiți cu salariul minim, care este foarte scăzut, a declarat într-un interviu pentru Agerpres, Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice "Costin C. Kirițescu" (INCE), din subordinea Academiei Române. Citeste


Compania saptamanii
Iulian Mangalagiu, BRIKSTON: "Vrem ca şi în 2016 să păstrăm ritmul anilor precedenţi, în care am lansat în medie cinci produse noi pe piaţă"
mangalagiu_iulian.jpg
2016 se anunţă un an foarte important pentru compania Brikston din punct de vedere al extinderii gamei de produse, atât prin completarea paletelor de nuanțe și texturi, dar și prin realizarea unor produse noi, care să ofere calitate superioară la prețuri extrem de competitive. "Ceea ce ne interesează pe noi, la BRIKSTON, în primul rând este calitatea crescută. Investim permanent în tehnologie și punem accent crescut pe inovație. Întotdeauna încercăm să fim în poziția consumatorului atunci când acesta își propune să facă o achiziție de materiale de construcții. Este o alegere pe care nu poți să nu o respecți și să o onorezi", afirmă Iulian Mangalagiu, directorul general al BRIKSTON SA. Citeste


Eveniment
Conferinţa Naţională Urban Concept a reunit la Predeal peste o sută de arhitecți și specialiști din domeniu
urbanconcept_2016_1.jpg
Oameni şi Companii, editorul portalulului EuroUrbanism.ro, a organizat în perioada 17-19 martie, la Predeal, cea de-a XVI-a ediţie a Conferinţei Naţionale Urban Concept- dezvoltare urbană modernă în România. Citeste

agerpres.ro

Semnal Editorial
Raportul anual Administratie.ro 2015 este acum disponibil pentru descărcare gratuită!
Echipa redacţională a portalului Administratie.ro are plăcerea să anunţe finalizarea Raportului anual pe 2015, o sinteză a celor mai importante evenimente, proiecte şi declaraţii de anul trecut în domeniul administrației publice. Raportul Administratie.ro 2015 a apărut ca rezultat al interacțiunii dintre portalul Administratie.ro și cititorii săi, în covârșitoare parte reprezentanți ai instituțiilor publice din România. Citeste

Vizitatori
counter