Home Despre noi Staff Contact
Premiile de Excelenta Administratie.ro
ADMINISTRATIE PUBLICA CENTRALA
ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA

eurourbanism.ro

agroaliment.ro

edumanager.ro

medicalmanager.ro

Data publicarii: Joi, 11 Februarie 2010 Alte articole din Prefecturi
 

Prefectura Caraş-Severin organizează o campanie de informare privind accesarea de fonduri europene

Prefectura Caraş-Severin a iniţiat o nouă campanie de informare a cetăţenilor cu privire la posibilitatea şi demersurile care trebuie făcute pentru accesarea de fonduri europene.
Instituţia Prefectului, prin Serviciul Afaceri Europene, derulează, pe tot parcursul anului, Campania de diseminare a informaţiilor privind planurile operaţionale, fondurile structurale şi alte finanţări - "EuroInfo Fonduri". Obiectivul general al campaniei este acela de a creşte gradul de absorbţie a fondurilor structurale în judeţul Caraş-Severin.

Grupurile-ţintă vizate sunt administraţia publică locală, mediul rural, IMM-urile, societatea civilă şi şcolile tehnice şi vocaţionale. Activităţile desfăşurate în cadrul campaniei se vor axa, printre altele, pe deplasări în teritoriu, distribuirea de materiale informative (pliante, fişe), prezentări pe slide-uri ale informaţiilor de interes, workshopuri pe aplicaţii concrete, comunicate de presă iniţiale şi pe parcursul derulării acţiunilor. În acest sens, la sediul Prefecturii Caraş-Severin, miercuri, a avut loc o întâlnire de lucru a partenerilor, ocazie cu care au fost discutate aspecte organizatorice şi au fost stabilite responsabilităţile concrete ale instituţiilor implicate, pe baza unor protocoale de cooperare interinstituţionale. Tot miercuri, au fost semnate şi protocoale de colaborare între instituţiile partenere.

De asemenea, s-a propus angrenarea în acest demers a mass-media iar deplasările în judeţ să fie mai comprimate, pentru a putea clarifica problemele cu care se confruntă cetăţenii interesaţi. În acest fel, consultanţii nu vor mai fi "vânzători de iluzii", cum i-a numit Nicolae Ştefănescu, directorul Oficiului Judeţean de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin. "Este foarte important ca oamenii să fie informaţi cu exactitate asupra posibilităţilor de finanţare europene, să li se spună cât sunt de eligibile proiectele pe care le propun. Nu sunt puţine cazurile în care s-au trezit că au dat bani, iar proiectele lor nu au trecut, banii fiind astfel pierduţi. Mai mult decât atât, intenţionăm să încheiem parteneriate şi cu mass-media, astfel încât să fim şi mai aproape de cetăţeni şi să răspundem punctual problemelor lor" - a precizat prefectul judeţului Caraş-Severin, Octavian Ţunea.

Partenerii Prefecturii Caraş-Severin în această campanie sunt: Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest Timişoara - Biroul Teritorial Caraş-Severin, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane Vest, Unitatea Regională de Implementare - OIR POS DRU Vest Timişoara, Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic, Biroul Regional Vest Timişoara, Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Creşterea Competitivităţii Economice Timişoara, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Caraş-Severin şi Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Caraş-Severin. AGERPRES


Pentru a fi in permanenta la curent cu ultimele noutati si informatii din domeniu,

aboneaza-te gratuit la Newsletter !

Alte articole din Prefecturi


das-instalatii.ro



Newsletter
comanda anuar

microsoft
mbs
www.berndorf-baederbau.com vestsport
dexion

Oasis
Editorial
Cianură pentru viaţă
dragotescu_corina.jpg
Parlamentul European dezbate o moţiune privind interzicerea mineritului care utilizează cianuri. Mai pe scurt, e vorba de extracţia de aur şi, ca să fim şi mai precişi, e vorba de proiectul Roşia Montană, cel care pentru unii este mumă, iar pentru alţii este ciumă.

Un editorial de Corina Drăgotescu, publicat pe www.ImpactNews.ro Citeste



Analiza
Prefectura Capitalei a comunicat către primării numărul de posturi care trebuie să existe în baza OUG 63/2010
Atanasoaei_Mihai.jpg
Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a transmis miercuri către toate administraţiile locale ale municipiului Bucureşti numărul maxim de posturi pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, prin punerea în aplicare a OUG 63/2010.
Potrivit unui comunicat remis miercuri de Prefectura Capitalei, numărul maxim de posturi este calculat în funcţie de numărul de locuitori ai unităţii teritoriale (municipiul Bucureşti, respectiv fiecare dintre cele şase sectoare), conform cifrelor comunicate de Direcţia de Statistică a Municipiului Bucureşti, singura instituţie abilitată prin lege să ofere aceste informaţii în mod oficial. Citeste

www.asistentasociala6.ro

Interviu
"Creşterea TVA este, în opinia mea, o greşeală majoră, care va avea consecinţe extrem de nefaste asupra economiei"
cristea_adela.jpg
Afirmă Adela Cristea, Managing Partner ASCENT GROUP, într-un interviu acordat în exclusivitate Portalului Naţional www.Administratie.ro.

Aceasta vorbeşte atât despre specificul serviciilor oferite de Ascent Group şi despre dificultăţile pe care le întâmpină în prezent o companie de consultanţă pe piaţa românească, cât şi despre principalele probleme ale societăţilor comerciale din România în contextul economic actual. Citeste


Compania saptamanii
Bosch lansează un nou sistem de conferinţă pentru săli mici şi medii
Bosch_conferinta.jpg
Bosch anunţă lansarea unui nou sistem de conferinţă, CCS 900 Ultro, special creat pentru sălile de conferinţă mici şi medii, precum săli din primării, săli de protocol din cadrul clădirilor de birouri, centre de afaceri şi săli de instanţă. Avantajele noului sistem constau în caracteristici, design, preţ şi tehnologia încorporată.
Astfel, CCS 900 Ultro Bosch dispune de indicatorul "Possible-To-Speak", patentat Bosch, care oferă delegaţilor informaţia vizuală asupra disponibilităţii microfonului. Mai mult, noul sistem înglobează şi funcţiile DAFS (Digital Acoustic Feedback Suppresion), pentru o claritate superioară a sunetului, DSP (Digital Signal Processing), pentru evitarea microfoniei şi un card SD de memorie de 2GB, care permite înregistrarea a până la 64 de ore de discuţii. Citeste


Eveniment
Primăria Bucureşti va deschide un birou la Roma
oprescu_sorin_.jpg
Primăria Bucureşti intenţionează să-şi deschidă un birou la Roma, pentru a facilita comunicarea între românii din capitala italiană şi familiile acestora din Bucureşti, a anunţat sâmbătă primarul general Sorin Oprescu.
"Nu dorim ca acest birou să fie transformat într-o secţie consulară a României la Roma, ci să sprijinim Primăria Romei şi pe noi pentru a convieţui în acelaşi spirit civic, unii cu alţii", a explicat Oprescu, după întâlnirea avută cu primarul Romei, Giovanni Alemanno, aflat în vizită la Bucureşti. El a precizat că acest birou va fi format din 3-4 persoane vorbitoare de limbă italiană şi se va deschide în aproximativ trei luni. Citeste


rompres.ro

Semnal Editorial
SEMNAL EDITORIAL: "Evaluarea programelor si politicilor publice. Teorii, metode si practici"
evaluarea-programelor.jpg
Editura Polirom a publicat volumul "Evaluarea programelor si politicilor publice. Teorii, metode si practici", scris de Mirela Cerkez. Cartea a aparut in colectia "Collegium. Politici publice si integrare europeana", are 232 de pagini si poate fi achizitionata la pretul de 27 RON. Citeste

Idei pentru Lideri
Doua secrete ca sa ai succes

Un articol de Cezar Caluschi

Am observat un fenomen care pare sa ia proportii de la an la an: scade nivelul cultural al absolventilor de invatamant superior. Nu este vorba de faptul ca absolventii nu ar sti sa explice notiuni de filosofie sau ca nu isi mai amintesc teoreme de baza din matematica, sau legi simple ale fizicii. Este vorba de ceva mai grav, cu implicatii pe termen lung: acesti tineri nu mai stiu sa scrie. Citeste


Vizitatori
counter