Aproximativ un sfert din primăriile tulcene au încheiat contracte de deszăpezire

Aproximativ un sfert dintre primăriile din Tulcea au încheiat deja contracte pentru deszăpezirea drumurilor în iarna 2017-2018, arată o situaţie centralizată de Instituţia Prefectului.

Din cele 51 de primării din judeţ, 14 au încheiat deja contracte de prestări servicii cu societăţile care vor asigura utilajele necesare pentru întreţinerea drumurilor comunale în timpul sezonului rece 2017-2018“, a declarat prefectul Lucian Furdui.

În ceea ce priveşte celelalte unităţi administrativ-teritoriale, unele au început procedurile pentru încheierea contractelor, iar altele urmează să se descurce cu forţe proprii, în condiţiile în care deţin utilaje de deszăpezire, potrivit sursei citate. “Am început verificarea stadiului pregătirilor pentru iarna 2017-2018 cu unităţile administrativ-teritoriale care au deja contracte încheiate pentru deszăpezire”, a menţionat prefectul.

Referindu-se la situaţia contractului de deszăpezire încheiat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prefectul judeţului Tulcea a afirmat că există un document cadru de deszăpezire a celor 328 de kilometri de drumuri naţionale din judeţ şi că urmează să se încheie actul subsecvent pentru iarna care urmează. CNAIR deţine 29 de kilometri de parazăpezi în judeţ.

De asemenea, Consiliul Judeţean Tulcea, care administrează 627 de drumuri judeţene, a început procedura de achiziţie publică a serviciului de deszăpezire a drumurilor judeţene, iar ofertele primite sunt în procedura de evaluare. CJ Tulcea deţine 11 utilaje de deszăpezire şi 18 kilometri de parazăpezi, potrivit sursei citate. AGERPRES