Ambasadorul Chinei s-a întâlnit cu liderii administrației locale din județul Cluj

huo_yuzhen.jpgAmbasadorul Republicii Populare Chineze în România, doamna Yuzhen Huo, a declarat vineri, referitor la realizarea proiectului hidrocentralei de la Tarniţa-Lăpuşteşti, că în prezent se fac studii pentru ca investiţia să demareze cât mai curând.

Ambasadorul a precizat că ambele guverne, de la Bucureşti şi Beijing, acordă o mare importanţă acestui proiect. “Anul trecut a fost semnat un contract de intenţie asupra acestui proiect, din partea celor două părţi. Ambele guverne acordă o deosebită importanţă implementării acestui proiect şi acum este în proces discutarea mai detaliată şi se fac studii ca să se înceapă cât mai curând. Anul trecut premierul chinez a vizitat România şi a participat la reuniunea liderilor de guvern din China şi Europa Centrală şi de Est şi a zis că acest proiect este un rezultat al vizitei şi acum avem sarcina să implementăm aceste proiecte şi consensurile vizitei. O să implementăm pas cu pas aceste proiecte”, a declarat Yuzhen Huo, la finalul întâlnirii pe care a avut vineri cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

La rândul său, primarul a declarat că unul dintre punctele importante ale discuţiei purtate cu ambasadorul a fost tocmai componenta de investiţie şi viitorul proiectului de la Tarniţa-Lăpuşteşti. “Am discutat în primul rând componenta ce ţine de investiţiile pe care sperăm China să le facă în România şi în special în Cluj. Am discutat despre proiectul de la Tarniţa Lăpuşteşti, un proiect pe care l-am pus pe masa guvernului chinez încă din august 2011 şi acum suntem într-o fază destul de avansată, sperăm noi să se poată concretiza”, a spus Emil Boc.
De asemenea, Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a avut sâmbătă, la sediul Palatului Administrativ, o întâlnire cu ambasadorul Republicii Populare Chineze. Discuţiile dintre ambasador şi prefect au vizat aspecte referitoare la continuarea relaţiile de colaborare pe care judeţul Cluj le-a dezvoltat cu Republica Populară Chineză, mai ales în ultimii doi ani, pe plan economic, cultural şi academic. Prefectul a evidenţiat oportunităţile pe care judeţul le oferă potenţialilor investitori chinezi în direcţia deschiderii relaţiilor de afaceri şi dezvoltării parteneriatelor de tip public-privat. “Au fost abordate probleme concrete legate de posibilitatea atragerii de investitori chinezi în judeţul Cluj în domeniul industriei constructoare de maşini agricole, infrastructurii, agriculturii (în special creşterea plantelor medicinale tradiţionale chinezeşti şi cultivarea leguminoaselor în sere avansate tehnologic), precum şi în domeniul farmaceutic”, se menţionează într-un comunicat transmis de instituţia Prefecturii.

De asemenea, vicepreşedinţii CJ Cluj, Ioan Oleleu şi Vakar Istvan, s-au întâlnit cu ambasadorul Republicii Chineze la Bucureşti, doamna Huo Yuzhen. “Alături de facilităţile pe care le oferim companiilor interesate să dezvolte o afacere în parcurile noastre industriale, am ţinut să prezint partenerilor chinezi uriaşul potenţial pe care sectorul agro-industrial clujean îl oferă. M-am bucurat să constat că se bucură de interes atât proiectul de realizare a unei unităţi moderne de abatorizare de mare capacitate, cât şi intenţia noastră de a crea un centru de colectare şi procesare a fructelor şi legumelor, cel mai modern din întreaga Transilvanie. Totodată, am prezentat delegaţiei chineze activitatea Clusterului AgroTransilvania, precum şi oportunităţile existente în ceea ce priveşte exporturile de produse agro-alimentare clujene în China. Nu în ultimul rând, cunoscută fiind expertiza de care partea chineză dispune în acest domeniu, am abordat o serie de aspecte referitoare la oportunitatea unui transfer de tehnologie chineză, atât la nivel general, cât şi în domenii sectoriale cum este cel al sistemelor moderne de irigaţii”, a declarat Ioan Oleleu. Consiliul Judeţean Cluj s-a înfrăţit, în 2010, cu provincia Shandong din China. AGERPRES