Ambasadori din diferite ţări sunt invitaţi la evenimentul “Haida, hai în Maramureş”, pentru a cunoaşte tradiţiile româneşti

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a declarat că evenimentul cultural “Zilele Maramureşului – Haida, hai în Maramureş”, programat să aibă loc în perioada 18-23 mai, va beneficia de prezenţa unor ambasadori, atât din ţări UE, cât şi ai altor state.

Evenimentul din acest an, aflat la a treia ediţie, va fi marcat de prezenţa unor ambasadori care reprezintă ţări europene la Bucureşti, dar şi ai altor state, care au fost invitaţi de administraţia locală să participe pentru a-şi face o imagine despre valorile Maramureşului. Consider că deţinem un fond preţios al unei vechi civilizaţii arhaice rurale, bine conservate, care merită a fi cunoscut şi prezentat reprezentanţilor diplomatici, dar şi românilor, care pe durata unui an de zile aleg judeţul nostru ca şi destinaţie de vacanţă“, a spus Gabriel Zetea.

Recent, consilierii judeţeni au alocat din bugetul instituţiei suma de 150.000 de lei pentru acest eveniment, care se va desfăşura în mai multe localităţi rurale din judeţ.

Preşedintele CJ Maramureş a mai subliniat că, pe lângă promovarea făcută în parteneriat cu Ministerul Turismului, instituţia a capacitat mai multe primării din judeţ pentru a prezenta zestrea zonelor respective, cât şi potenţialul turistic neexplorat. “Există un concept destul de vehiculat în media despre Maramureş, ca loc în care tradiţiile sunt bine păstrate, fapt adevărat. De această dată o să ne îndreptăm atenţia spre acele localităţi despre care se vorbeşte mai puţin, localităţi la fel de valoroase ca şi concept de conservare a tradiţiilor, dar mai puţin cunoscute în media sau în turismul clasic”, a mai spus Gabriel Zetea.

Evenimentul “Zilele Maramureşului – Haida, hai în Maramureş” va fi organizat în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş, Şcoala Populara de Artă “Liviu Borlan” din municipiul Baia Mare, Muzeul de Etnografie şi Arta Populara – Baia Mare şi Ansamblul Folcloric Naţional “Transilvania”. O parte din evenimente vor fi găzduite de Muzeele Satului din municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. AGERPRES