Alexandru Timiș, Public Affairs Director, ANIS: ”Tehnologia va consolida poziţia României pe harta globală a inovației”

Tehnologia, inovația sunt parte integrantă a vieții noastre, indiferent că vorbim de latura personală sau de cea profesională. Este opinia lui Alexandru Timiș, Public Affairs Director, Asociația Patronală a Industriei de Software şi Servicii din România (ANIS), unul dintre participanții la prima ediție a dezbaterii referitoare la Inovația în Industrii cu Impact Critic în Economie și Societate (I3CES).

”Inovația este motorul care ne aduce creșteri economice anuale de aproximativ 15%, așa s-a întâmplat în ultimii cinci ani, cu impact major asupra întregii economii. Iar România are multe exemple de succes, de la Bitdefender, la Uipath, Fitbit, Clever Taxi și nu numai, având un impact global, din sectoarele pe care le reprezintă”, a mai arătat Timiș.

Potrivit reprezentantului ANIS, România ar putea avea benificii uriaşe, ca urmare a progresului tehnologic şi adoptării acestuia la nivel de ţară, ceea ce ne va consolida poziţia pe harta globală a inovației. ”Digital transformation, inovație sau data driven economy sunt teme de interes direct pentru noi și sunt convins că vor influența decisiv România”, a mai spus Alexandru Timiș.

Pe de altă parte, acesta a insistat că țara noastră are nevoie de permanentizarea dialogului între actorii implicati, astfel încât viteza implementării să țină pasul cu cea a dezvoltării noilor tehnologii. ”Sunt foarte utile dezbaterile dedicate inovației şi impactul acesteia asupra sectoarelor economiei, creşterii performanţei şi a competitivităţii. De aceea, este nevoie de o acţiune comună, prin participarea inclusiv a oficialilor, pentru implementarea temelor, la nivel de ţară”, a atras atenția reprezentantul ANIS.

 

Ce este I3CES

Programul intitulat “Inovație în Industrii cu Impact Critic în Economie și Societate” a fost lansat în luna martie a acestui an de Oameni și Companii și cuprinde platforme de comunicare offline și digitale (dezbateri, conferințe, rapoarte digitale etc).

Programul are ca obiectiv abordarea responsabilă, într-un cadru profesional, a temelor majore aflate pe agenda publică, în legatură cu impactul pe care o serie de industrii îl au în societate și economie. Alt obiectiv se referă la înțelegerea contextului în care aceste industrii, prin modernizare și inovație, pot coexista, într-un echilibru economic-social, care să aducă valoare comunităților în viitor.