Adrian Bold: “Politica de a imparti Bucurestiul in sapte unitati de planificare este catastrofala”

bold-adrian.jpgArhitectul-sef al Capitalei, Adrian Bold, sustine ca Bucurestiul a devenit o metropola in care se construieste mult si haotic si care si-a creat reputatia de a fi “orasul in care poti construi ceea ce nu poti construi nici la Bangkok, nici la Kabul”.
Intr-un interviu acordat Agentiei Rompres, Adrian Bold afirma ca, in lipsa unor mecanisme eficiente de control in domeniul urbanistic si a unor hotarari judecatoresti care incalca legea urbanismului, bucurestenii se pot trezi, “peste noapte, ca un dezvoltator construieste un cartier de bordeluri in centrul Capitalei”.

Arhitectul-sef considera drept “catastrofala politica de a imparti Bucurestiul in sapte unitati de planificare urbana”. In opinia sa, zonele verzi din Planul de Urbanism General ar trebui pastrate ad-literam, indiferent ca se restituie proprietarilor sau nu. “A taia, in Bucuresti, un arbore echivaleaza cu a taia,
intr-un sat de munte, 3 hectare. A umple de beton parking-ul unui mall aduce un efect negativ nu numai asupra locului respectiv, ci asupra intregului oras”, precizeaza el.

– Cum va arata Bucurestiul peste 10 ani?

– Este o intrebare pe care o tot aud. Nu pot da, insa, un raspuns ca Mama Omida. Sunt doar doua variante: mai bine sau mai rau. Varianta buna ar insemna ca este nevoie de o viziune centralizata si nu asa cum spune legea, care permite existenta a sapte planuri urbanistice (ale primariilor de sector plus cea a Primariei Municipiului Bucuresti – n.r.). Sunt orase ca Parisul sau New
York-ul care au mai multe milioane de locuitori decat Bucurestiul si au o singura primarie care executa aceste planuri si strategii de dezvoltare urbana. Budapesta are 16 districte si, totusi, activitatea de planificare urbana este centralizata. Cand faci planificare urbana, nu poti s-o faci intr-un oras impartit in sase sectoare plus o primarie a municipiului. Ipoteza rea este ca Bucurestiul va continua sa se dezvolte segregat, asa cum se dezvolta acum. Apar initiative de sectoare care sunt incompatibile cu cele ale primariei municipale. De exemplu, in domeniul publicitatii: nu am mai semnat autorizatii, dar orasul e plin. Sectoarele – pe domeniul public, nici macar cel privat al orasului, pe cladirile pe care le considera a fi in administrarea lor – continua sa autorizeze. Este catastrofala aceasta politica de a imparti Bucurestiul in atatea unitati de planificare urbana. Pentru nunti, botezuri, chiar autorizatii de constructie, pot functiona, dar nu si pentru
aprobarea planurilor urbanistice. E mult prea important sa ai un plan coerent si, pana la urma, sa raspunda cineva pentru acel plan.

– Spre ce ne indreptam?

– Pot sa spun doar spre cum cred ca ar trebui sa mearga lucrurile, pentru ca nu mai am toate instrumentele de control si, mai recent, nu mai am la indemana nici Centrul de Planificare Urbana pentru ca, dupa noua organigrama a Primariei Municipiului Bucuresti, pluteste in spatele unei mari directii care se cheama “de investitii”. Cred ca, in conditiile acestea, vom avea de suferit multe necazuri in materie urbanistica.

– O prima impresie ar fi ca se construieste mult si haotic. Asa este?

– Da. Lipsa de informare, de coordonare intre primariile de sector ar fi o prima cauza. In al doilea rand, avem o lege mult prea permisiva in materie de constructii. Pentru ca – sa ma leg de ultima hotarare judecatoreasca – cel putin in ultimii 17 ani, am tot primit hotarari care ne obliga sa facem. Noi trebuie sa facem ce ne dicteaza judecatorul, desi el nu este pregatit din punct de vedere urbanistic si nici nu recurge la experti. Sunt tipurile de hotarari pe care eu le-as considera
neconstitutionale – o data pentru ca suspenda legea urbanismului, legea constructiilor, legea protectiei patrimoniului istoric si, in al doilea rand, sunt impotriva autonomiei locale. Este ca si cum ar dicta Parlamentului sa faca o lege cum vrea un petent: vreau un Cod rutier in care sa se circule pe stanga, nu
pe dreapta.

– Va referiti la cazul Parcului Bordei?

– Nu este vorba doar de acesta. Sunt mai multe hotarari judecatoresti de acest tip. De fapt, in 17 ani, nu a fost nicio singura hotarare judecatoreasca care sa oblige un constructor sau un proprietar de rea-credinta sa demoleze o constructie neautorizata. Asta inseamna ca nu a existat nicio constructie neautorizata? Raspunsul este retoric si denota mai mult complicitatea unor magistrati in realizarea unor abuzuri urbanistice. Deci, una dintre explicatii este o lipsa a legii, nefunctionarea unor institutii – inclusiv primariile de sector si primaria municipiului – dar si certitudinea celor care abuzeaza de Regulamentul de urbanism, pentru ca, orice ar face, nu patesc nimic. Efectiv, de 17 ani nu s-a intamplat nimic cu constructiile neautorizate. Sunt paragrafe de lege inscrise in constitutiile unor tari, de exemplu a Frantei, in care se spune ca teritoriul francez este patrimoniul comun al natiunii, iar statul are dreptul, dar si datoria de a restrange dreptul de proprietate privata in favoarea interesului privat. In baza
acestuia, eu, primarie, pot declara de utilitate publica un traseu de strada, un mal de apa, o locatie pentru un spital, pot cere ca un dezvoltator sa-mi lase 15% sau chiar el insusi sa construiasca un loc de joaca pentru copii. In conditiile actuale, nu pot face acest lucru. La fel si in legislatia britanica. La noi, permite dezvoltari speculative ale terenului. Insasi Constitutia nu faciliteaza o lege mai buna a urbanismului, mecanisme mai eficiente de a controla dezvoltarea orasului. M-am referit la Constitutie, dar poate fi si un paragraf inscris in legea urbanismului. Sunt lucruri pe care oamenii le percep din ce in ce mai dureros – ca se emoleaza un monument, ca se sacrifica un parc, ca orasul se densifica aberant, nu mai exista strazi pe care sa circulam. Dar raspunsul sta in aceste previziuni legislative care trebuie sa inscrie cateva puncte de exigenta si, mai departe, ca
instantele sa le respecte. In momentul in care un judecator ignora, insa, cu buna sau cu rea stiinta, legea urbanismului, nu putem sa banuim decat ca anumite interese sau inconstienta l-au facut sa procedeze in acest fel. Exista o lipsa de reglementare in domeniul mall-urilor, al parcajelor, al toaletelor. Sunt foarte
multe lucruri pe care ar trebui sa le facem. O parte le-am propus – nu Consiliului actual, ci multor consilii – si s-a dovedit, din nou, opacitatea alesilor locali la acest tip de probleme. Chiar si Regulamentul privind parcajele a aparut dupa 10 ani, cu toate ca, desi fusese pe masa consilierilor, l-au tot amanat. Am propus acum 7 ani un proiect cu zonele verzi pe care inca il mai am in sertar. Nu a trecut pentru ca a existat intotdeauna suspiciunea ca s-ar putea institui o restrictie.

– Cele doua mari probleme ale locuitorilor Bucurestiului sunt lipsa spatiilor verzi si circulatia. Care sunt solutiile pe termen lung?

– Dupa ce am revenit recent din concediul medical, mi-am reimprospatat memoria. Fiind de 10 ani in Primarie, primul lucru pe care l-am scris a fost un material despre problemele de trafic, cand nu erau nici jumatate din masinile care sunt azi in circulatie. Nu l-a luat nimeni in considerare si nu il ia nici acum, cand criza traficului in oras – a deplasarii cu mijloacele de transport in comun, cu bicicleta si pietonal – a ajuns sa devina foarte grava. Fara sa fiu paranoic, o vad ca pe o foarte mare problema: pietonii nu mai pot sa circule pe trotuare. Am incercat sa scriem, in ultima hotarare a CGMB, interdictia masinilor de a circula pe trotuare, insa nu a trecut. Indiferent de problemele pe care le creaza si de dorinta de a avea cat mai multe masini, trebuie sa ne gandim, atunci cand ne luam a treia, a patra masina, daca avem unde sa o tinem, iar cand ma duc dintr-un loc intr-altul daca avem loc de parcare acolo unde mergem. Asa isi pune problema orice locuitor al unei capitale civilizate. Rata de motorizare este extrem de mare, numarul de masini sare de 1 milion la 2 milioane de locuitori. Este incomparabila cu cea a Parisului care, in zona centrala, are tot 2 milioane de locuitori, dar numarul masinilor inscrise in circulatie este de 500.000. Si un oras ca Tokio – cu 11 milioane de locuitori – are foarte putine masini in circulatie
pentru ca ceea ce regleaza acest mecanism care tine coeziunea orasului sunt taxele. Londra a luat aceasta masura drastica pentru a descuraja circulatia in centrul orasului. Toate orasele europene au pus astfel de taxe. Trebuie sa incurajam si circulatia pietonala. Nu poti sa ocolesti masinile parcate pe trotuar
intrand pe carosabil.

– Cam in cati ani de zile s-ar putea vorbi despre biciclisti in Bucuresti?

– Este un act de vointa politica. Daca se vrea, se poate incepe amenajarea unor piste. Cred – am scris asta in materialul meu – ca este foarte util sa se rezerve intotdeauna banda din dreapta pentru mijloacele de transport in comun si taximetre si pe aceeasi banda sa circule si biciclistii, iar, unde exista posibilitatea, sa se delimiteze un metru sau un metru jumatate pentru acestia. Iar
trotuarul trebuie sa ramana pentru pietoni, nu pentru a parca masinile. Din pacate, nu mi se par exceptii, e un fel de regula.

– Nu ar fi normal sa vina Primaria sa le blocheze rotile masinilor parcate pe trotuar?

– Din nou este vorba de lipsa de vointa politica. Nu exista o asemenea hotarare. Sa propus la un moment dat asa ceva, dar s-a considerat ca este o masura nepopulara si s-a renuntat la ea. Nu vreau sa vorbim in mod populist. Si germanii au nevoie de amenzi ca sa se disciplineze si, iata, circula in conditii normale. Nu zic, insa, ca un oras poate sa satisfaca toate dorintele. Si pe mine, ca sofer, ma deranjeaza cand am prima banda ocupata pe Calea Victoriei, unde e si un semn de oprire interzisa si unul opreste acolo ca sa-si faca treaba, iar toti prostii trebuie sa-l ocoleasca. Trebuie masuri hotarate. Tot ceea ce spun acum nu sunt masuri populare, inclusiv, de exemplu, largirile de strazi, pentru ca asta presupune ca o parte dintre oamenii care locuiesc acolo vor trebui expropriati. Li se vor da bani, li se vor da alte locuinte si vor trebui sa se mute. Bucurestiul nu e
un oras istoric ca Venetia sau Florenta, unde sa nu se poata face nimic. In toate orasele lumii s-au facut astfel de operatiuni, inclusiv in Bucuresti. Cand s-a taiat Calea Victoriei, au fost boieri care au protestat si si-au pierdut capul. La propriu. A vrut Brancoveanu sa lege Palatul din actuala Piata Natiunile Unite cu mosia sa de la Mogosoaia si atunci s-a creat Calea Victoriei pe drumul de cornisa a Dambovitei si asa s-a facut prima expropriere pentru cauza de utilitate publica.
Dupa care s-a facut Bulevardul Magheru, Pache Protopopescu – peste tot erau proprietati care au fost afectate. Peste tot au fost reduse pe prospectul de strada si aici intervine Planul de alinieri. Regulamentul urbanistic al Bucurestiului, in anii ’30, se numea Planul de alinieri si constructiuni. Mai importanta decat constructia era alinierea. Intotdeauna au fost ecartate la 20-30 de metri ca sa se poata realiza un bulevard. Fara aceste bulevarde, rezolvarile pe care vrem sa le dam traficului sunt iluzorii. Nu sunt adeptul teoriei ca ne vom deplasa numai cu mijloacele de transport in comun, iar in privinta acestora as pune pe locul intai metroul si cele care nu afecteaza suprafata pamantului si abia in al doilea rand tramvaiul si, eventual, autobuzul, pentru ca greveaza foarte mult circulatia.
Sigur, Bucurestiul are o istorie a tramvaiului, dar si alte orase – Parisul, Londra, Berlinul care au inventat tramvaiul – l-au scos din centru, sunt numai la periferia zonei centrale pentru ca acest tip de mijloc in comun se potriveste unor distante lungi, de tranzit. Pentru problemele de trafic este important sa cream aceste bulevarde, sa le reglementam si ar trebui, in principal, inelul de circulatie Stefan cel Mare si apoi centurile Bucurestiului, astfel incat cei care tranziteaza Capitala sa nu fie obligati sa treaca prin centru.

– Mai exista terenuri unde sa se faca parcari in Bucuresti?

– Nu exista terenuri. Ne putem referi numai la parcari de mare capacitate in
subteran, unde terenul este domeniu public: Piata Victoriei, Piata Presei, Piata Unirii – toate aceste locuri ne invita sa le folosim, pentru ca nu vom avea probleme cu exproprierea, deci nici cheltuieli foarte mari.

– Aveti o gandire strategica pentru zonele care se construiesc in afara
Bucurestiului?


– In sine nu este rau. Toate comunele suburbane – sunt vreo 38 – functioneaza pe serviciile pe care le ofera Bucurestiul, iar activitatile economice in aceste localitati sunt nesemnificative. Zonele rezidentiale nu le putem nici evita, nici incuraja. Nu poti sa interzici constructiile, ele se construiesc singure. Problema pe care mi-o pun este ca planul de dezvoltare al marelui Bucuresti sa
fie coordonat cu cel al Bucurestiului. O dezvoltare segregationista aduce dezavantaje reciproce. Din pacate, nu ne place urbanismul bucurestean, dar cel al comunelor este mult departe de calitatea de tesut urban al Capitalei. Este un tip de urbanism rural care nu face decat sa plaseze constructii contemporane pe o structura neurbana, rurala, lucru care se intampla si in Bucuresti, daca ne uitam la parcelarea nordului, in Drumul Taberei, pe Valea Oltului, sau pe Soseaua Oltenitei sau Vacaresti, pe o structura de strazi neechipata utilitar sau cu transport in comun, cu servicii medicale, educatie, zone de relaxare. Acestea
ar fi principalele deficiente in dezvoltarile de tip excentric ale Bucurestiului, pe o coroana urbana. Aceasta, in teoria orasului-gradina, ar trebui izolate prin plantatii de protectie. Ne plangem ca devin tot mai toride verile, dar producem dezvoltare iresponsabila. Dar aceasta nu a inceput de ieri de azi, ci dupa razboi. Cand vorbim despre dezvoltare durabila – de obicei este un termen pe care il folosesc oamenii politici ca sa-si arate cultura de specialitate, dar, in practica, dezvoltarea durabila lipseste. A taia, in Bucuresti, un arbore echivaleaza cu a taia, intr-un sat de munte, 3 hectare. A umple de beton parking-ul unui mall aduce un efect negativ nu numai asupra locului respectiv, ci asupra intregului oras.

– Care este solutia? Toata legislatia a mers inspre a inlesni constructiile si nu spre a le restrange?

– Conform legii, Planul de Urbanism este opozabil in justitie. Am vazut cat este de opozabil cu ultima hotarare judecatoreasca. Trebuie sa incercam si noi, si judecatorii inamovibili sa respectam aceeasi lege. Cred ca si judecatorul care a produs hotararea cu transformarea parcului intr-o zona de constructii are si el copii sau nepoti care, cu timpul, vor muri cu 10 ani mai repede. Dezvoltarea durabila tine de respectarea planurilor pe care le facem.

– A existat acel proiect al zonei metropolitane. In ce masura mai este viabil?

– Este absolut necesar, tocmai in sensul celor discutate. Un oras are o zona de influenta de jur-imprejur si mai ales o metropola in sensul etimologic: metropolis. Problema zonei metropolitane nu este sa dictam, sa imixtionam, de exemplu, in problemele comunei Cernica, decat urbanistic, astfel incat dezvoltarea comunei sa fie coerenta cu cea a orasului Bucuresti. Dezvoltarea teritoriala se manifesta prin coerenta si nu prin segregare. Eu cred ca mergem intr-o directie inversa. Nu pot face o paralela intre vectorul care dezvolta
Bucurestiul si imaginea unui oras din Europa civilizata. Parem sa mergem intr-o directie gresita, incepand cu justitia si terminand cu dezvoltarea urbana.

– Revenind, la ce se pot astepta bucurestenii ca se va modifica, de exemplu, in centrul Capitalei in urmatorii 10-15 ani?

– Planurile sunt un instrument de reglementare si de control al dezvoltarii urbane. Practic, functia antreprenoriala de baza o preia sectorul privat. Sunt investitori, promotori privati care dezvolta proiecte. Administratia balanseaza profitul excesiv pe care si l-ar dori un promotor. Pe de alta parte, nu vreau sa se inteleaga ca sunt retrograd. Nu vreau sa descurajez investitorii sa vina in Bucuresti. Vreau sa vina, dar sa respecte aceleasi reguli pe care le respecta si la Amsterdam, si la Roma si la Madrid. Bucurestiul si-a creat reputatia de a fi orasul in care poti construi ceea ce nu poti construi nici la Bangkok, nici la Kabul. Observ ca se intinde aceasta limita la maximum suportabil. Nu cred ca se
poate construi in parcuri nicaieri atat de usor ca in Bucuresti. Faci o procedura judiciara simpla si obtii castig de cauza. Sa rememoram cazurile Puzdrea, Parcul IOR care trebuia sa se transforme in oras chinezesc, sau Baneasa, unde Petrom vroia sa faca o dezvoltare imobiliara de 2 hectare. In aceasta logica a ideilor, daca la un moment dat va veni un dezvoltator si va vrea sa construiasca un cartier de bordeluri in centrul Bucurestiului, in cazul in care se va legaliza prostitutia, va putea sa faca acest lucru? Cel putin in materie urbanistica, are toate conditiile sa o faca. Din punct de vedere sanitar, nu pot sa ma pronunt.
Am mai remarcat o chestiune in cadrul discutiilor din comisia de urbanism. E un PUZ avizat cu constructii, iar cel care construieste considera ca poate taia copacii. Nu este asa. Institutiile se manifesta prin subsidiaritate. Noi putem aviza un proiect care ne propune o zona rezidentiala intr-o zona compatibila cu rezidentialul. Dar, mai departe, mediul poate spune ca e o livada valoroasa.
Monumentele pot sa spuna ca o zona are niste valori culturale. Atunci se modifica si PUZ-ul. Asteptam, deci, acest feed-back de la institutii. Si mai dau ca exemplu Apele Romane, Administratia lacurilor si parcurilor. Dar, practic, acest feed-back nu exista