Achiziţionarea a 40 de autobuze electrice cu fonduri europene, prioritară pentru Primăria Suceava

Achiziţionarea de autobuze electrice cu fonduri europene reprezintă prioritatea municipiului Suceava, a declarat primarul Ion Lungu. Primarul a spus că municipiul Suceava are alocate fonduri în valoare de 39,1 milioane de euro, iar acest proiect privind achiziţionarea a 40 de autobuze electrice este prioritar în cadrul actualei finanţări europene prin axa 4.1, privind dezvoltarea urbană.

Edilul şef a anunţat că va participa, joi, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est la o întâlnire cu primarii municipiilor reşedinţă de judeţ din zonă pe tema armonizării proiectelor ce urmează a fi depuse în perioada următoare, pentru accesarea de fonduri europene astfel încât să nu fie suprapunere pe axe de finanţare. ”Noi am fost pionieri în acest domeniu şi am prins acest proiect în strategia-cadru înaintată la Bruxelles (…) Sper să pot convinge colegii din celelalte oraşe să avem prioritate, Suceava, cu acest proiect”, a spus Lungu, el precizând că municipiul Suceava a semnat şi un memorandum la Lisabona pentru transportul electric.

Lungu a arătat că valoarea estimată a acestor achiziţii se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro, iar municipiul Suceava va mai beneficia de restul de 19,1 milioane de euro pentru alte proiecte, dar şi de alte fonduri ce ar putea fi atrase după 2019 din redistribuirea fondurilor rămase necheltuite în cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord Est. AGERPRES