Achitarea cu telefonul mobil a taxei de parcare este disponibilă la Râmnicu Vâlcea pentru 800 de locuri

Conducerea municipiului Râmnicu Vâlcea a anunţat că au fost puse în funcţiune noi sisteme de plată în parcările publice din oraş, tichetul de parcare putând să fie achiziţionat atât de la automate, cât şi cu telefonul mobil, prin SMS sau prin intermediul aplicaţiei TPark.

Potrivit sursei citate, aceste modalităţi de plată sunt disponibile deja în peste 800 de amplasamente din mai multe zone din oraş care au regim de parcare publică, autorităţile locale avertizând populaţia că au început deja să dea şi sancţiuni şoferilor prinşi că staţionează fără a achita costul parcării.

“Sistemul funcţionează la acest moment în parcările din zonele str. General Praporgescu (mai multe segmente), str. General Magheru (mai multe segmente), str. Constantin Brâncoveanu, bd. Tudor Vladimirescu (BCR), str. Ştirbei Vodă, splaiul Independenţei (Stadion), Casa Tineretului, str. Ostroveni (Ştrand Ostroveni) şi Calea lui Traian – Complex Nord, însumând 803 amplasamente, semnalizate corespunzător şi vizibil şi verificate permanent de controlorii Pieţe Prest, care, printr-o aplicaţie instalată pe smartphone, pot afla în câteva secunde dacă un autoturism are sau nu parcarea plătită şi pot tipări un document constatator cu ajutorul unei imprimante portabile”, au precizat reprezentanţii Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Conform unei hotărâri a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea din acest an, amenzile pentru neplata parcării sunt cuprinse între 200 şi 400 de lei. AGERPRES