A fost scoasă la licitaţie reabilitarea Stadionului Progresul din Brăila, proiect de un milion de euro

Primăria Brăila a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) licitaţia pentru reabilitarea şi modernizarea Stadionului Progresul din municipiu, lucrare în valoare de aproximativ un milion de euro.
Potrivit anunţului postat în SEAP, licitaţia vizează anveloparea clădirilor care compun baza sportivă, efectuarea reparaţiilor la sala de sport, vestiare, tribune, reabilitarea instalaţiilor de iluminat, termice şi electrice, montarea de gazon artificial pe 8.600 mp şi refacerea zonelor de gazon natural pe 5.600 mp.
Valoarea totală estimată este de 4.158.325,47 lei, fără TVA, iar durata de execuţie a proiectului de 18 luni, criteriul de selecţie a ofertelor fiind “preţul cel mai scăzut”.
Termenul limită pentru înscrierea la licitaţie este 14 octombrie, ora 15.00, moment în care este programată deschiderea ofertelor în SEAP. AGERPRES