A fost promulgată Legea privind finanţarea de la bugetul local a colectării selective a deşeurilor în instituţiile publice

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, pe 29 octombrie, decretul privind promulgarea legii prin care finanţarea colectării selective a deşeurilor în instituţiile publice şi achiziţionarea recipientelor se asigură din bugetul unităţii administrativ-teritoriale sau din bugetul operatorilor de salubritate.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice prevede că instituţiile publice sunt obligate să asigure finanţarea pentru colectarea selectivă a deşeurilor generate în cadrul acestora. Fac excepţie unităţile şi instituţiile de învăţământ. Finanţarea colectării selective şi achiziţionarea recipientelor pentru colectarea selectivă a deşeurilor se asigură din bugetul unităţii administrativ-teritoriale sau din bugetul operatorilor de salubritate, în funcţie de prevederile contractului de delegare a gestiunii serviciului.

Deşeurile colectate selectiv vor fi cântărite la predare, iar cantităţile vor fi consemnate într-un registru de evidenţă a deşeurilor colectate selectiv. Datele din registru vor fi raportate trimestrial către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi nu lunar, cum este în prezent în lege.  Acest act normativ intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial. AGERPRES