311 milioane de euro din fonduri europene pentru proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apă şi canalizare în Ilfov

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi canalizare din judeţul Ilfov va beneficia de peste 311 milioane de euro din fonduri POIM (Programul Operaţional Infrastructură Mare), în baza unui contract de finanţare semnat între Judeţul Ilfov şi Ministerul Fondurilor Europene.

“Contractul de finanţare dintre Judeţul Ilfov şi Ministerul Fondurilor Europene a fost semnat în această săptămână, iar suma agreată este de peste 311 milioane de euro, din fonduri POIM, acesta fiind cel mai mare contract cu fonduri europene nerambursabile al unui judeţ din România pentru realizarea infrastructurii de apă şi canalizare. Prin intermediul proiectului vor beneficia de acces la apă sigură din punct de vedere calitativ şi cantitativ 193.246 locuitori, iar 148.239 de familii vor fi conectate la reţeaua de canalizare”, informează CJ Ilfov.

Conform aceleiaşi surse, pe 29 noiembrie, preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache, a prezentat Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Ilfov, în perioada 2014 – 2020. La eveniment, alături de conducerea Consiliului Judeţean Ilfov, de reprezentanţii operatorului de Apă Canal Ilfov, ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Ilfov, au participat primarii, viceprimarii, administratorii publici, consilierii locali ai tuturor celor 20 de localităţi incluse în proiect (Baloteşti, Bragadiru, Brăneşti, Cernica, Ciolpani, Ciorogârla, Clinceni, Cornetu, Domneşti, Glina, Jilava, Grădiştea, Gruiu, Măgurele, Moara Vlăsiei, Mogoşoaia, Pantelimon, Periş, Petrăchioaia, Tunari).

“Faptul că, după patru ani de negocieri, de frâne, de ajustări la proiect, reuşim să plecăm la drum cu o finanţare de 311 milioane de euro este un succes. Niciun judeţ din România nu a primit atât de mulţi bani nerambursabili pentru apă-canal. Dar adevăratul succes va fi să reuşim să cheltuim aceşti bani, în timpul alocat. Iar asta depinde numai de noi. Trebuie să fim conştienţi că nu e proiectul lui Petrache, nu e proiectul Consiliului Judeţean, este proiectul judeţului, iar dumneavoastră faceţi parte din el, administraţi localităţi care au nevoie de această investiţie. Cu toţii vrem ca lucrările să se termine cât mai repede, dar scopul nostru principal este să fie executate la calitate maximă, iar proiectul să devină sustenabil. Pentru că numai astfel va aduce beneficii majore locuitorilor şi întregului judeţ”, a declarat Marian Petrache.

Indicatorii prestabiliţi de realizare la nivelul întregului proiect prevăd: o reţea nouă de distribuţie a apei potabile de 580,5 km; o reţea reabilitată de distribuţie a apei potabile de şapte km; o reţea nouă de canalizare de 757,4 km; o reţea reabilitată de canalizare de 2,4 km; 24 de rezervoare pentru înmagazinarea apei; 27 de staţii pentru tratarea apei; 12 staţii de epurare a apei uzate.

În perioada 2010 – 2016, judeţul Ilfov a beneficiat de o investiţie pe fonduri europene nerambursabile, prin POS MEDIU, de aproape 80 de milioane de euro. A fost realizată infrastructura de apă şi de canalizare pentru 60.000 de locuitori din opt localităţi: Pantelimon, Dobroeşti, Bragadiru, Cornetu, Ciorogârla, Domneşti, Cernica şi Brăneşti, se mai arată în comunicat. AGERPRES