23 iunie va fi Ziua funcţionarului public

functionar.jpgPlenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege prin care data de 23 iunie devine Ziua funcţionarului public. “Se instituie ziua de 23 iunie ca Ziua funcţionarului public. Ziua funcţionarului public poate fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, autorităţile şi instituţiile cu acelaşi specific din România pot acorda, cu prilejul acestei sărbători, premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice funcţionarilor publici, pentru merite deosebite”, se arată în proiectul de lege.

“Guvernul, prin intermediul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, sindicatele şi asociaţiile profesionale, precum şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru organizarea în bune condiţii a unor manifestări cu caracter simbolic, cu ocazia acestui eveniment. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători”, se mai spune în proiectul de lege.

Pentru acest proiect de lege au votat 286 de deputaţi, iar unul s-a abţinut. Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect. AGERPRES